Cum i-a fost respinsă eliberarea condiționată lui Ioan Niculae: ”A dat statului peste un miliard de euro!” + ”Cu ajutorul lui Dumnezeu a rămas în viață!”

Publicat: 27/10/2021 | 23:40

Ioan Niculae era condamnat definitiv, în 18 februarie 2021, la cinci ani de închisoare, fiind acuzat de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. După câteva luni de detenție, făcea, prin avocatul lui, cerere de eliberare condiționată. Doar că o instanță i-a aprobat-o, dar o alta l-a lăsat după gratii. Cum avea să-și motiveze patronul InterAgro acțiunea și care au fost argumentele judecătorilor pentru deciziile luate? CANCAN.RO are detaliile și vi le prezintă, în exclusivitate.

Curtea de Apel București îl condamna la cinci ani de închisoare pe omul de afaceri Ioan Niculae, patronul grupului de firme InterAgro. Cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani sunt acuzațiile pentru care omul de afaceri avea să ajungă la Penitenciarul Poarta Albă.

Argumentele lui Ioan Niculae pentru a fi eliberat condiționat

Ioan Niculae avea să ceară, apoi, eliberarea condiționată. Ultima dată, la începutul lui septembrie. Avocatul miliardarului avea să invoce câteva motive pentru care Ioan Niculae ar trebui să iasă din închisoare. ”A se avea în vedere că petentul, într-unul din actele sale de comerț, a cauzat o evaziune fiscală. S-a supus executării și penal, și civil. Când se decide amânarea eliberării unei persoane, se are în vedere și gravitatea faptei pentru care a fost condamnat.

Ioan Niculae, ridicat de pe aeroport pentru a fi dus la închisoare (Foto: CANCAN.RO)

Petentul a fost judecat pentru un contract cu Bahrini, care era un denunțător, ce a vrut să-și asigure un favor de pedeapsă, a denunțat acel contract cum că nu ar fi fost real și a atras condamnarea acestuia. Dar petentul a avut peste 500.000 de contracte, în urma cărora a dat statului român peste un miliard de euro. Din primele acte de comerț, petentul are atâția bani, astfel că ar putea să stea cu familia sa în orice colț al lumii, are dreptul să creeze un cadrul legal pentru ca oamenii să poată munci și a creat mii de locuri de muncă. 

(CITEȘTE ȘI: MILIARDARUL DATOR VÂNDUT LA STAT A CHEFUIT DE REVELION CA BAȘTANII CU UN BANCHER CELEBRU)

A avut cu statul român o multitudine de relații contractuale și pentru niciuna dintre acestea nu a fost trimis în pușcărie. Ca atare, o asemenea persoană, dacă va fi liberată, ce va face? Va distruge? Nu, va da un telefon, va mai menține o companie în viață, în care mai lucrează câteva sute sau mii de oameni. Deci acesta este impactul petentului în societate”, a fost parte a pledoariei avocatului celui care finanțează și clubul de fotbal Astra Giurgiu.

”Petentul a suferit o formă severă de COVID-19!”

Mai mult, apărătorul omului de afaceri spune că Ioan Niculae a fost la un pas de a-și pierde viața, din cauza virusului ucigaș care a speriat întreg globul. ”Este o realitate că petentul a suferit o formă severă de COVID-19 și numai ajutorul medicilor și al lui Dumnezeu a făcut să rămână în viață”, a mai spus el.

Ioan Niculae a revenit în România pe 19 februarie 2021, a doua zi după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare. De pe aeroport a fost condus direct la penitenciar (Foto: CANCAN.RO)

”Dacă, în alte cauze, condamnatul dorește să ajungă mai repede în brațele mamei sau ale copilului, pentru petentul de față o zi poate să însemne diferența dintre viață și moarte. Covidul a oprit omenirea, tocmai pentru gravitatea acestei afecțiuni, și în majoritatea statelor s-au emis legi prin care, ori a fost grațiat, ori a fost amnistiat, ori s-au găsit pedepse alternative. Au mai rămas încarcerați doar cei care erau condamnați pentru crime, crimă organizată, trafic de droguri. Nu a existat în nicio țară care să fi continuat, ca și cum nu s-a întâmplat nimic, cu aplicarea unor pedepse în cuantum mare pentru infracțiuni economice sau de corupție. Nicio politică nu poate să deroge de la aceste reguli care definesc umanitatea”, au fost alte argumente în favoarea lui Ioan Niculae.

”A avut un comportament exemplar!”

”Pe fondul cererii, apreciază că petentul merită să fie liberat condiționat, așa cum rezultă și din procesul verbal când a fost examinat în comisie în luna aprilie 2021, acesta a executat și a depășit cu mult fracția minimă necesară pentru liberarea condiționată. Solicită a se avea în vedere toate celelalte condiții riguros examinate, în urma căror comisia a decis propunerea de liberare condiționată și admisă de judecătorul de la această instanță.

(NU RATA: BANCA SCOATE LA VÂNZARE FOSTA FABRICĂ DE ȚIGARETE A LUI IOAN NICULAE)

S-a avut în vedere că a avut un comportament exemplar și împrejurarea că, deși nu era obligat potrivit vechii legi, a depus toată suma care a fost reținută cu privire la acea sentință pentru infracțiunea de evaziune, pentru care a fost condamnat. De aceea, nu se poate spune că în relația cu statul român petentul a greșit sau a avut un comportament care să atragă această sancțiune de a fi ținut în penitenciar pentru a anumită îndreptare”, se mai arată în motivarea instanței.

Magistrații aveau să respingă, însă, ca nefondată, cererea patronului InterAgro, de eliberare condiționată.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult