Cum putem mânca sănătos cu 20 lei pe zi. Dieta recomandată de Cori Grămescu

Publicat: 08/12/2022 | 22:31

Cori Grămescu este una dintre cele mai cunoscute antrenoare de fitness și nutriționiste din România. De-a lungul timpului, aceasta a dezvăluit o mulțime de trucuri de slăbit, din acest motiv a fost supranumită „Regina fitness-ului”. De această dată, Cori Grămescu a vorbit despre 5 categorii de produse care costă sub 20 de lei și care constituie un meniu sănătos.

Dieta cu doar 20 de lei pe zi recomandată de Cori Grămescu

Oamenii asociază întotdeauna stilul de viață sănătos cu o mulțime de cheltuieli. Ei bine, nutriționistul Cori Grămescu face lumină în acest caz și spune că o dietă echilibrată și cu alimente de calitate nu trebuie să ne afecteze bugetul. Astfel, aceasta vine în ajutorul celor care vor să urmeze o dietă cu alimente hrănitoare. Vestea bună este că pentru toate acestea ai nevoie de maxim 20 de lei pe zi.

CITEȘTE ȘI: CUM SA ARĂȚI DE MILIOANE LA VARĂ, DAR ȘI DUPĂ CE TRECE SEZONUL ESTIVAL

„Toate meniurile generate de platforma mea de diete sunt adaptate în fruncție de preferințele alimentare ale fiecărei cliente, dar și în funcție de necesarul caloric al acestora.

Cu toate acestea, ca punct de pornire putem spune că mărimea porțiilor ar trebui să fie în jurul următoarelor valori: 30-50 g porția de pâine, 30-50 g înainte de fierbere porția de paste, orez, mălai. 100-150 g Porția de cartof, 200-350 g porția de fructe, minim 200 g porția de legume.  Porția de carne ar trebui să fie cât o jumătate de palmă”, explică Cori Grămescu.

Cori Grămescu recomandă o dietă cu alimente ce nu costă mai mult de 20 de lei (Sursă: Facebook)

Cori Grămescu a pregătit un meniu bogat pentru toate mesele principale

Baza unui meniu zilnic sănătos este alcătuită din consumul regulat de alimente naturale. Acestea trebuie să fie bogate în vitamine și cât mai puțin procesate. De altfel, este important să mâncăm diversificat, iar ca obiectiv de mijloc în demersul nostru de a avea un stil de viață sănătos, Cori Grămescu ne recomandă consumul de legume la fiecare masă principală.

NU RATA: 5 REGULI SIMPLE CARE AU AJUTAT PESTE 2000 DE FEMEI SĂ SLĂBEASCĂ ÎN LUNA IANUARIE. CORI GRĂMESCU: „FĂRĂ PREA MULTE RESTRICȚII”

Pentru cei care vor să urmeze dieta recomandată de specialista în nutriție, aveți aici câteva exemple de meniuri atât pentru micul dejun, cât și pentru gustări, prânz sau cină. Astfel, micul tău dejun va fi format dintr-o felie de pâine neagră, 2 linguri de hummus, o roșie și un castravete sau poți mânca 2 ouă, o felie de pâine neagră, un ardei gras și o rosie.

De asemenea, poți opta pentru budinca de chia care se prepară dintr-o cană de lapte de migdale, 4 linguri de chia, 3 linguri de zmeură. Ingredientele se lasă la înmuiat în frigider de seara.

Prânzul pe care trebuie să-l iei pentru un stil de viață sănătos

Pentru gustare puteți alege 2 fructe mici, oricare sunt preferatele voastre. Prânzul poate fi format dintr-o bucată cât o jumătate de palmă de mușchiuleț de porc cu 250 g salată de varză cu morcov și o felie de pâine neagră. De asemenea, cei care preferă pește pot opta pentru o bucată cât o palmă de macrou cu 200 g conopidă și un cartof mediu fiert/copt.

Nu sunt excluse nici variantele cu salate sățioase sau paste integrale cu legume. Gustarea de seară poate fi un iaurt mic cu 2 linguri de semințe măcinate de in sau 20 de g de caju cu un măr ionatan mic. Poți alege chiar și 50 g de telemea light cu o roșie mică sau 50 g de păstrăv afumat cu 2 castraveți.

Cina recomandată de Cori Grămescu

Cina voastră va fi una copioasă. Puteți să mâncați 110 g de macrou cu 200 de g de mazăre sau 110 g piept de curcan cu 200 g de salată de crudități. În plus, nici salata cu ton nu e rea. Folosiți o mână de salată iceberg cu 50 de roșii cherry, un ardei și un castravete. Puteți pune și un morcov ras cu 2 linguri de măsline tocate și o conservă de ton în apă.

Dacă vă place pieptul de curcan, puteți prepara un drob. Aveți nevoie de 150 de grame de carne și 200 g legume făcute pe grill. Se pune o lingură de sos de iaurt cu puțin usturoi și se mixează 400 de g de pulpă de curcan cu 4 cepe, 3 ardei grași și un morcov tăiat. Nu uitați de cele 2 ouă, mărar și pătrunjel verde, dar și condimente după gust. Se coace în formă de chec tapetat cu hârtie pergament și se poate consuma atât cald, cât și rece.

This browser does not support the video element.