Decizia luată de Sorina Guță, după ce s-a îmbolnăvit grav: ”Întotdeauna Dumnezeu m-a salvat”

Publicat: 05/09/2022 | 22:18

Sorina, prima soție a lui Nicolae Guță, a ajuns pe mâinile medicilor din Turcia, după ce starea sa de sănătate s-a agravat. Recent, artista mărturisea faptul că valva principală de la inimă trebuia să îi fie schimbată. Acum, însă, Sorina Guță a luat o altă decizie, fiind legată atât de cariera profesională, cât și de sănătate.

Inițial, Sorina Guță a fost dusă în Turcia, pentru a fi supusă unei intervenții chirurgicale. Însă, la momentul respectiv, medicii nu au dorit să o opereze și i-au administrat un tratament. Apoi, a revenit în țară, a continuat tratamentul prescris de medici și urma să se întoarcă în Turcia, pentru a fi supusă unei intervenții.

Recent, fosta soție a lui Nicolae Guță a luat o decizie care ține atât de cariera muzicală, cât și de sănătate. Fiind o persoană credincioasă, Sorina Guță a ales să renunțe la genul muzical care a consacrat-o ani la rând, și anume manele, și s-a îndreptat spre muzica creștină.

„Nu mai cânt muzică de lume. Cânt muzică creștină. Muzică a fost lăsată de Dumnezeu să fie laudă pentru El. Nu am mai cântat din 2020. O singură dată m-am reîntors în industrie, dar nu s-a mai putut. Așa am simțit, să cânt doar pentru Dumnezeu. El este bun, El este este mamă, El este tată, El este tot. Pe El trebuie să Îl lăudăm. Întodeauna Dumnezeu m-a salvat, a fost cu mine, a fost protecție pentru mine”, a declarat Sorina Guță la Antena Stars.

Vezi și RĂZBOI ÎNTRE SORINA ȘI NARCISA GUȚĂ! FOSTELE SOȚII ALE MANELISTULUI S-AU AMENINȚAT LIVE PE FACEBOOK: ”EU AM FOST SULTANA!”

Sorina, fosta soție a lui Nicolae Guță, a avut nevoie de intervenția medicilor. Sursă foto: Capturi Tik Tok

Vezi și CE MESAJ I-A TRANSMIS NICOLAE GUȚĂ PRIMEI SALE SOȚII, SORINA, DUPĂ CE A AFLAT CĂ ESTE GRAV BOLNAVĂ

Sorina Guță a trăit clipe de coșmar

În plus, Sorina Guță a povestit, recent, faptul că a avut parte de o situație neplăcută. Fosta soție a lui Nicolae Guță a fost amenințată, iar cumnatul și nepotul acesteia au fost bătuți de trei indivizi care au intrat în casa lor, peste noapte.

„Ieri l-au chemat (pe cumnatul Sorinei Guță, n.r.) la mall și au venit trei sportivi criminali, tatuați, dintr-o dată, cu pumnale, l-au nenorocit pe nepotul meu, pe cumnatul meu, mai e un băiat care a fost cu nepotul meu. (…)

Azi noapte au intrat, la ora 2.00, peste noi în casă, am dus copiii minori din casă la oameni, la străini, la vecini. Astăzi nu mai ținem niciun copil în casă. Nu îi iau organele de Poliție (pe infractori, n.r.). Au intrat peste noi în casă și ne-am ascuns și am fugit. (…) A pus o sumă de bani (persoane care le vor răul răul, n.r.) am înțeles nouă, zece mii, au plătit. Să știți că fug din casă! (…) Nu se lasă până nu ne iau și fetele minore din casă și le duce în pădure. (…) Sunt dovezi și martori. (…)  Poliția din Timișoara e coruptă. (…) Am cerut protecția Poliției, nu vine nimeni”, a povestit Sorina.