Declaraţii exclusive despre ”Revoluţia suporterilor”. Cum au plănuit fanii lui Dinamo să-i umilească pe jucători şi pe patronul milionar

De: Cancan
Publicat: 01/11/2017 | 00:00
Freamăt în Peluza ”Cătălin Hâldan” (PCH), imediat după ce Eric a înscris pentru 3-0! Era minutul 52! Nemulţumiţi de atitudinea jucătorilor, nu doar în acel meci, suporterii au plănuit răzbunarea. Câţiva au venit cu propunerea: ”Intrăm peste ei!”
 
”Facem aşa, poate nu sunteţi toţi de acord: ori la bal ori la spital! Oprim meciul, le cerem socoteală, că nu se mai poate. Uite, cine se bagă, să treacă în partea aia, cine nu, dincolo. OK?”, a sunat propunerea. Cei mai mulţi au optat pentru ”spital”, dar unii s-au retras în tribună, printre oamenii obişnuiţi, care au venit doar pentru a privi meciul. (CITEŞTE AICI: Gigi Becali are o mare problemă la echipă. Ea este bunăciunea care a dezbinat vestiarul FCSB-ului!)
 
În minutul 62, fanii au forţat poarta, pentru a intra pe teren. Jandarmii au intervenit cu bastoane şi cu gaze lacrimogene. Câţiva dintre cei care renunţaseră iniţial s-au răzgândit. Au încasat-o, astfel, şi câţiva oameni nevinovaţi, între care se aflau. Doi fani au ajuns în ambulanţe, fiind răniţi, unde li s-au acordat îngrijiri medicale. Jandarmii au reuşit să împiedice răzbunarea suporterilor, care au vrut să le ceară socoteală jucătorilor chiar pe teren. Ba chiar plănuiau să-i dezbrace, pentru că ”nu merită să poarte tricourile alb-roşii”. 
 
Furia nu s-a oprit aici! ”Am vrut să urcăm la oficială, erau câţiva acolo, păziţi de puţini jandarmi. Dar ce să facem cu ei, ce socoteală să le cerem? Negoiţă nu a fost corect cu Dinamo, poate acum, în ultimul timp, când a mărit nişte salarii, le-a făcut mai de cupele europene”, a dezvăluit, pentru CANCAN.RO,SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, unul dintre cei implicaţi în scandalul din ”Ştefan cel Mare”. (CITEŞTE AICI: EXCLUSIV! Detalii de ultimă oră din vestiarul FCSB-ului! Am aflat cine l-a „turnat” pe Golofca la Gigi: ”I-a făcut cheie frumoasă!”)
 
Fanii au vrut apoi să le dea jucătorilor o lecţie pe care să n-o poată uita, la finalul partidei. ”Am vrut să ne ducem peste ei, la vestiare… să-i batem! Erau acolo, la vestiare, doi stewarzi vai de ei… Am ajuns, dar ne-am răzgândit! Pe cine să batem?? Jucătorii atât pot, vai de mama lor! De ce crezi că de şapte ani nu se mai transferă nimeni afară??”

Se aşteaptă la amenzi usturătoare

A doua zi, fanii lui Dinamo aveau întâlnire cu Jandarmeria, pentru a discuta despre cele întâmplate la meciul Dinamo – Viitorul. ”Probabil, unii dintre noi vor lua nişte amenzi, mari, cred. Să nu fie şi altceva, interdicţii. Sigur am fost filmaţi, sunt camere… A meritat, însă”, a comentat unul dintre suporterii lui Dinamo. 

Scandalul de la Piatra Neamţ: Negoiţă i-a pus la zid!

Steliano Filip şi câţiva colegi ai lui au fost în centrul unui mega-scandal la Piatra Neamţ, unde Dinamo urma să joace un meci din Cupa României, cu Aerostar Bacău. Jucătorii s-ar fi distrat cu băutură, în camera de hotel, până spre dimineaţa. Deşi s-au apărat şi au negat incidentul, patronul Ionuţ Negoiţă a luat atitudine şi i-a pus la zid. (CITEŞTE AICI: AUDIO EXCLUSIV. Înregistrarea necenzurată e strict interzisă! Prodanca s-a ”dezlănţuit” la telefon din cauza unui transfer: ”Îmi bag @#$ în familia mă-sii şi vă %*& în gât…”)
 
„Îl tot aştept pe Filip, toţi sperăm să fie fotbalist. Ăsta nu are nicio treabă. Am încercat să fiu rezonabil, dar ceea ce s-a scris despre el în noaptea aceea e adevărat. A fost o beţie până spre dimineaţă. Te întrebi pe urmă de ce are crampe, de ce nu joacă? Uitaţi-vă cum îl învârt fotbaliştii de la Viitorul ca pe titirez”, a spus Negoiţă.
 
„Nici cu Hanca nu ştiu ce se întâmplă. Au fiţe în cap de fotbalişti, dar vedeţi că ce vedem pe teren e edificator. Imaginile din meciul cu Viitorul vorbesc de la sine. Nu au fost chiar şase la paetrecerea aceea. Eu am nominalizat capul răutăţilor. Am vorbit de cei doi care au pretenţii şi nu mai joacă nimic. Vă daţi seama ce lipsă de bun simţ şi bătaie de joc??”,  a adăugat Negoiţă.
 
„Eu sunt rezonabil cu ei, dar ei nu se respectă nici pe ei. Să faci aşa ceva în ziua meciului e incredibil. Toţi cei care au fost sunt penalizaţi cu 3.000 de euro. Începem şi cu răul, pentru că am văzut că atât timp cât a fost bine lucrurile nu au funcţionat,” a tunat Negoiţă, în cadrul unei intervenţii la emisiunea Fotbal Club.

Hanca a reacţionat: „Am mers la mănăstire”

Internaţionalul Sergiu Hanca nu a rămas impasibil. „Eu am declarat atunci că Steliano e colegul meu de cameră şi că ne-am băgat la somn după meci. Eu îl înţeleg pe domnul Negoiţă şi probabil e influenţat de anumite persoane care-mi doresc răul. Eu o să am o discuţie cu el şi o să încerc să-i dovedesc că după meciul Bayern – Leipzig m-am băgat la somn”, a spus Hanca. (CITEŞTE AICI: Donaţie de la LPF pentru Sorin Condurache, fostul fotbalist mort în Anglia! Când va fi adus în ţară)
 
”Eu vorbesc despre mine. Nu vreau să protejez pe nimeni, dar eu atunci m-am băgat la somn. După mine a venit şi Filip. Nu a fost nicio petrecere. Ne-am uitat la meci, iar apoi fiecare s-a băgat la somn. Meciul s-a terminat după ora 12 noaptea. Eu mereu mă uit la ceas când mă bag la somn şi era unu noaptea.
 
Şi domnul Negoiţă, şi domnul Miriuţă ştiu aceste lucruri de la anumite persoane care vor să ne facă rău. Nu ştiu care sunt acele persoane, că dacă aş fi ştiut le-aş fi putut confrunta faţă-n faţă. A doua zi au fost lucruri normale. Dimineaţă am mâncat, ne-am plimbat şi am mers la mănăstire”, a declarat Hanca, la Digi Sport.
 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)