Dezvăluirile intime ale Alinei Radi, „războinica” de la „Survivor România”: „M-am implicat într-o relație interzisă și am realizat prea târziu”

Publicat: 14/02/2023 | 13:41
Alina Radi și Nick Rădoi au rămas în relații bune

Alina Radi s-a alăturat, recent, echipei Războinicilor, la „Survivor România” 2023. În cadrul unui interviu, cântăreața a făcut o serie de mărturisiri despre viața privată, mai cu seamă despre relațiile pe care le-a avut. Totodată, a vorbit și despre copilărie. Iată detaliile mai jos, în articol.

Alina Radi este noua componentă a echipei Războinicilor de la „Survivor România” 2023, show-ul ce se filmează în Republica Dominicană și rulează la Pro TV. În cadrul unui interviu, fosta parteneră a lui Nick Rădoi a făcut o serie de dezvăluiri legate atât de relațiile din trecut, cât și despre viața de familie și copilărie.

Alina Radi: „M-am implicat într-o relație interzisă și am realizat prea târziu”

Născută în Timișoara, artista Alina Radi a făcut o serie de dezvăluiri legate, în primul rând, de copilăria ei. S-a bucurat din plin de acei ani, având chiar și o pasiune nu doar față de jocurile copilăriei, ci și de fotbal. Până la vârsta de 13 ani, a fost crescută de bunici. Despre liceu a mărturisit că a fost cea mai frumoasă perioadă din viața ei.

Alina Radi a fost un copil sportiv, însă anumite probleme de sănătate pe care le-ar fi avut, când era mică, ar fi împiedicat-o să continue. Totuși, după câțiva ani, bruneta a aflat că, de fapt, era sănătoasă tun. Pasiunea către muzică și-a descoperit-o tot de mică, spunând că este „cel mai bun medicament, sentiment”.

Citește și ALINA RADI, NOI DEZVĂLUIRI DESPRE RELAȚIA CU NICK RĂDOI! CEI DOI TREBUIAU SĂ AIBĂ UN COPIL, ÎNSĂ CÂNTĂREAȚA A PIERDUT SARCINA. „NE-AR FI LEGAT ȘI MAI MULT”

Ulterior, Alina Radi s-a mutat din Timișoara, la București. Concurenta de la „Survivor România” susține că tranziția nu a fost dificilă, pentru că avea prieteni, deja, în locul în care urma să trăiască. Alina Radi a mai mărturisit faptul că și-a „trăit și visul de prezentator la Etno TV”, până când a apărut în viața ei bărbatul care a lăsat-o gravidă și i-a „stricat toate planurile”.

O perioadă foarte grea prin care a trecut a fost atunci când Alina Radi a fost nevoită să se reîntoarcă la Timișoara. După ce a adus pe lume copilul, s-a mutat la sora ei, cu cel mic.

„Suntem oameni și cu toții greșim, e ceva normal, din asta învățăm. Fiecare greșeală pentru mine a fost o lecție importantă. Sincer îmi pare rău că nu am investit mai mult în mine ca artist, că nu am muncit mai mult. Singura mea greșeală și cea mai mare este că m-am implicat într-o relație interzisă și am realizat prea târziu”, a mărturisit Alina Radi.

Vezi și CINE ESTE ALINA RADI, „RĂZBOINICA” FAIMOASĂ CARE A INTRAT LA SURVIVOR 2023 DE LA PRO TV. ARTISTA S-A IUBIT CU MILIONARUL NICK RĂDOI

Concurenta de la „Survivor” a dezvăluit ce relație are cu fostul partener, Nick Rădoi

Alina Radi a mărturisit că are o relație de amiciție cu Nick Rădoi, fostul ei partener, potrivit Fanatik: „Am rămas prietenă cu Nick, ne respectăm pentru că suntem doi oameni maturi care au trăit o poveste frumoasă de dragoste. A înțeles de acum 10 ani că eu îmi doresc o carieră, nu viață de familie. Poate acolo am greșit și Dumnezeu mi-a dat o palmă pentru că, după ce am pus punct relației, toate mi-au mers pe dos”.

Sursă foto: Facebook