Doinița Oancea a ajuns „Doamna profesoară” și spune că faima nu a schimbat-o deloc: „Părinții au fost împotrivă, își doreau să activez într-un mediu mai safe!”

Publicat: 12/09/2021 | 16:00

Doinița Oancea a devenit cunoscută în rolul Minodorei, din telenovela „Inimă de țigan”, dar puțini sunt cei care știu cu ce s-a ocupat actrița înainte să devină faimoasă. În exclusivitate pentru cititorii CANCAN.RO, Doinița Oancea a oferit un interviu în care a vorbit pe larg despre trecutul ei.

Chiar dacă majoritatea românilor o cunosc pe Doinița Oancea din telenovele, ea recunoaște că nu și-ar fi imaginat vreodată că va deveni actriță. Ne-a spus că a ajuns pe o scenă din Tokio, ca dansatoare, că a participat la mai multe spectacole și a profesat în mai multe domenii. În timp, și-a cunoscut marea pasiune: actoria, iar acum a ajuns să le predea și altora „tainele” meseriei, așa cum ni le-a descris chiar ea.

Doinița Oancea a mărturisit că, pe lângă școala de actorie, are încă o afacere, care a izvorât tot din pasiunea sa pentru creație. Nu crede că faima a schimbat-o și, după ce a absolvit o universitate de prestigiu din Europa, a ajuns să se considere o persoană ancorată în realitate. Iată ce ne-a spus, în exclusivitate, Doinița Oancea.

Doinița Oancea, îmbrăcată într-o creație proprie

Doinița Oancea: „Ca dansatoare am avut un turneu în Tokio, cu Mahala Rai Banda”

CANCAN.RO: Cum a fost perioada de pandemie pentru tine? Unele persoane au avut de suferit pe plan profesional, altele pe plan personal – la tine pe care dintre acestea s-au simțit repercusiuni?

Doinița Oancea: Din punctul meu de vedere a fost o perioadă bună. Și la mine au fost schimbări atât profesional, cât și personal, însă le consider de bun augur. În perioada pandemiei mi-am deschis o școală, unde predau copiilor între 4-18 ani tainele actoriei. Am în jur de 40 de copii cu care lucrez și chiar săptămânile viitoare încep înscrierile pentru grupe noi, dar și modulul al doilea de curs, la grupele deja formate.

CANCAN.RO: În 2007 tu te lansai în televiziune și ai fost foarte apreciată de public, însă am citit că ai ajuns pe o scenă din Tokio, făcând ceva ce nu are legătură cu actoria. Ne poți povesti puțin despre lucrurile pe care le-ai făcut înainte ca oamenii să te cunoască în rolul Minidorei Potcovaru?

”Am fost director adjunct în cadrul unei companii!”

Doinița Oancea: N-am reușit să fac atât de multe lucruri  înainte de a deveni persoană publică, asta pentru că părinții insistau ca atenția mea să se îndrepte asupra școlii. Așadar, înainte de 2007, în CV-ul meu se regăsesc următoarele: pe durata primei facultăți am fost hostess la diverse conferințe și evenimente, promoter, iar ca dansatoare am avut un turneu în Tokio cu Mahala Rai Banda și Rona Hartner.

Apoi, am fost director adjunct în cadrul unei companii de spectacole (dar și artist dansator în spectacolul  pe care l-am pus în scenă la Sala Palatului) și, ulterior, am urmat zece luni de cursuri postuniversitare cu bursă întreagă la Central European University din Budapesta. După, am fost asistent manager în cadrul unei companii de construcții grecești și, la foarte scurt timp după aceea, lumea a cunoscut-o pe “Minodora”.

(VEZI ȘI: DOINIȚA OANCEA I-A DAT LOVITURA BIANCĂI DRĂGUȘANU: ”CE CAUTĂ EA AICI?”)

Doinița Oancea și-a deschis școală de actorie

„Îmi păstrez trăsăturile, nu am intervenții estetice și sunt la fel de plină de viață ca în copilărie”

CANCAN.RO: Ai o meserie foarte frumoasă, ai știut din copilărie că asta vrei să faci? Părinții tăi te-au susținut sau ar fi avut alte planuri pentru tine?

Doinița Oancea: Am o meserie pe care o iubesc cu toată ființa mea și culmea e că, în copilărie, nu m-am gândit niciodată că aș putea să urmez acest drum. Mă visam orice altceva, mai puțin actriță. Atunci când a apărut această oportunitate și, practic, atunci când am descoperit că am aceste veleități… părinții au fost împotrivă. Asta pentru că își doreau că eu să activez într-un mediu mai „safe”, viața de artist nefiind una foarte așezată. Și când spun asta, mă refer la „nesiguranța” de pe plan profesional.

CANCAN.RO: Crezi că în copilărie erai diferită față de femeia de astăzi?

Doinița Oancea: Chiar zilele trecute m-am întâlnit și am stat la o cafea cu o colegă din școală generală, din clasele mici. Mi-a spus  că sunt neschimbată (râde).

Probabil pentru că îmi păstrez trăsăturile, nu am intervenții estetice și probabil că sunt la fel de plină de viață ca în copilărie. Sunt sigură că multe lucruri s-au schimbat la mine de-a lungul timpului însă știu că mi-am păstrat principiile după care mă ghidez în viață, bunul simt, bunătatea vizavi de oamenii din jurul meu și lista ar putea continua.

”Nu aș schimba nimic din ce a fost!”

CANCAN.RO: Ce ai face altfel și, dacă ai putea da timpul înapoi, ce sfat ți-ai da?

Doinița Oancea: Dacă aș putea schimba ceva? Probabil că, dacă aș sta să mă gândesc, aș găsi câteva lucruri, însă, dacă la modul real ar fi posibil, nu aș face-o! Și asta pentru că felul în care sunt astăzi se datorează tuturor lucrurilor pe care le-am trăit. Orice mică schimbare ar însemna o schimbare de traseu sau de personalitate și nu cred că aș vrea să trăiesc sau să fiu altfel decât sunt în prezent.

(CITEȘTE ȘI: DOINIȚA OANCEA, LA TESTUL IUTE AL LUI MĂRUȚĂ: ”BĂRBATUL DIN SHOWBIZ CU CARE AI AVUT O AVENTURĂ!” / ”ERAM LA FERMA!”)

Doinița Oancea la un eveniment monden

Doinița Oancea: „Sunt o combinație interesantă între suflet de artist și un om ancorat în realitate”

CANCAN.RO: Ce face Doinița Oanca când nu e pe scena teatrului, când nu joacă în filme sau seriale? Ai o pasiune pentru modă pe care ai transformat-o, treptat, într-o afacere. Cum decurge o zi din viața ta?

Doinița Oancea: Anul ăsta nu m-am ocupat de haine. E o afacere, un hobby pe care îl fac doar când am inspirație. Am această libertate pentru că lucrez externalizat și nu sunt obligată să plătesc salarii și atunci e în regulă. În schimb, m-am ocupat de școală, apoi am avut o vară în care mi-am oferit mult timp liber, timp în care să mă preocup de mine și de oamenii dragi mie: să fiu alături de părinții mei, să mă văd mult și des cu prietenii etc.

Zilele mele nu seamănă între ele. Mi-e destul de greu să vă povestesc una. Dar vă pot garanta că orice zi începe cu spălatul pe dinți (râde).

”Sunt o combinație interesantă între «suflet de artist» și un om destul de bine ancorat în realitate”

CANCAN.RO: Dacă ai avea de ales, ai alege să fii tot actriță, sau ai merge pe drumul antreprenoriatului, de data aceasta?

Doinița Oancea: Aș alege tot actoria. E meseria care mă împlinește cel mai mult, dar recunosc că am o super-bucurie și când văd că ideile mele prind viață și reușesc să le fac să devină profitabile.

Pot să spun despre mine că sunt o combinație interesantă între “suflet de artist” și un om destul de bine ancorat în realitate, care e conștient și de importanța lucrurilor materiale, însă fără a face din ele scopul principal al vieții.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursa FOTO: Facebook