Doliu în lumea filmului! Betty Ann Bruno, actrița care a jucat în Vrăjitorul din Oz, a murit

Publicat: 02/08/2023 | 17:54
Actrița Betty Ann Bruno a murit / Sursă Foto: Facebook

Actrița Betty Ann Bruno, care a jucat în filmul „Vrăjitorul din Oz”, a murit la vârsta de 91 de ani. Vestea a produs multă tristețe la Hollywood, unde era foarte respectată. 

Lumea filmului este în doliu după ce actrița Betty Ann Bruno s-a stins din viață. Ea era cunoscută mai ales pentru rolul pe care l-a interpretat în filmul „Vrăjitorul din Oz”, realizat în anul 1939. În afara actoriei, Betty Ann a avut o activitate importantă în jurnalism. Ea a lucrat o lungă perioadă de timp în televiziune, ca producător și gazdă de talk-show-ri politice, dar a fost și reporter de investigație.

(NU RATA: Doliu la Hollywood! Actrița Inga Swenson a murit)

Actrița Betty Ann Bruno a murit la 91 de ani

Tragicul eveniment s-a petrecut duminica trecută, în timp ce Betty Ann Bruno se afla Clubul Femeilor Sonoma. La un moment dat, actrița a simțit o durere puternică de cap, iar soțul ei, Craig Scheiner, a dus-o imediat la spital. Din păcate, când a ajuns la spital, Betty Ann „a suferit un atac de cord și s-a prăbușit pe podea”. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Soțul actriței, Craig Scheiner, a declarat ulterior că Betty Ann fusese foarte activă în ultimele săptămâni, nimic nelăsând de bănuit ce avea să urmeze. În plus, bărbatul susține că soția sa a murit de bătrânețe, ea neavând probleme de sănătate.

„Nu a avut probleme majore de sănătate. Inima i s-a uzat. A murit de bătrânețe”, a declarat Craig Scheiner.

Betty Ann Bruno s-a născut pe 1 octombrie 1931, în Wahiawa, Hawaii, dar a crescut la Hollywood. Cariera ei cinematografică a cunoscut apogeul în anul 1939, atunci când a fost aleasă dintre mai mulți copii pentru a juca în celebrul film „Vrăjitorul din Oz”.

În anul 1953, ea a absolvit Universitatea Stanford, iar ulterior a lucrat că secretară pentru CIA. Aici, Betty Ann l-a întâlnit pe primul ei soț, Russell Bruno. După câțiva ani, Betty Annn a ajuns să lucreze în jurnalism. La postul de televiziune KTVU l-a cunoscut pe al doilea său soț, Craig Scheiner. De-a lungul anilor, ea a fost producător și gazdă de talk-show-ri politice, dar și reporter de investigație. Betty Ann s-a retras din televiziune în anul 1992 și s-a mutat la Sonoma, unde a început să-i învețe pe localnici să danseze hula.

De-a lungul carierei, Betty Ann a câștigat trei premii Emmy.

(VEZI ȘI: Doliu în lumea muzicii! Tony Bennett a murit)