Duminică se dă startul la „Litoralul pentru Toți”. La ce prețuri trebuie să se aștepte românii

Publicat: 20/05/2022 | 12:34
Litoral. Sursă foto: Pixabay

Duminică, 22 mai, începe ediția de anul acesta a programului „Litoralul pentru Toți”. Prețurile vor fi cu până la 70% mai mici decât în perioadele cele mai solicitate, după cum a anunțat Federația Patronatelor din Turismul Românesc. 

Ediția de anul acesta se anunță ofertantă pentru cei care își doresc să meargă la mare și în extrasezon. Zeci de hoteluri din toate stațiunile pun la bătaie până la 4.000 de locuri pe noapte, iar prețurile sunt extrem de mici. 

„Recomandăm turiştilor să-şi facă vacanţele pe litoralul nostru şi în extrasezon. Au toate motivele: plajele şi staţiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă şi, poate cel mai important argument, preţurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie şi august. Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiţie şi să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR. (CITEȘTE ȘI: Ediția specială ”ALTCEVA cu Adrian Artene”, la un an de la trecerea în neființă a marelui actor! Ioana Dichiseanu, declarații emoționante: ”Îmi este dor de tata!”)

Prețuri „Litoralul pentru toți” 2022

Prețurile sunt cu până la 70% mai mici față de sezonul estival. Ca urmare, cel mai accesibil pachet este de o noapte, pentru o persoană, la un hotel de trei stele, fără mâncare, pentru minimum cinci zile de cazare, este de 34 de lei. La varianta all inclusive, prețul este de 160 de lei, tot pentru o persoană, pe noapte, cu condiția să stea măcar trei zile. 

Oferta este valabilă până la data de 19 iunie. După cum s-a întâmplat și în anii anteriori, voucherele de vacanță sunt acceptate. (CITEȘTE ȘI: Ireal! Câți bani a scos Liviu Vârciu din buzunar pentru o cină la un restaurant, pe litoralul românesc: ”Cât am înjurat…”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult