Ea este tânăra care a pus pe jar Poliţia din Olt. Alexandra a sunat la 112 și a spus că e sechestrată

Publicat: 15/10/2019 | 14:59

Ea este tânăra de 34 de ani, care a sunat, luni, la 112 spunând că este sechestrată într-un autoturism, doar ca să-şi sperie iubitul, care mergea cu viteză. Fata se numeşte Alexandra Huţuţui şi este din judeţul Ilfov. (VEZI AICI: APELUL FETEI CARE A SPUS CĂ E RĂPITĂ, LOCALIZAT DE STS ÎN ZONA PIATRA OLT-BALȘ)

Tânăra şi iubitul său, Marius Vârtej, sunt acum cercetaţi într-un dosar deschis pentru lipsire de libertate. Reprezentanţii IPJ Olt au precizat, însă, că „din datele existente la momentul acesta nu se confirmă răpirea”.

Le-a spus polițiștilor că a fost o glumă

După ce a fost identificată de poliţişti, tânăra le-a spus oamenilor legii că a fost o glumă şi că a sunat la 112 ca să-l sperie pe iubit pentru că mergea cu viteză.

„Urmare a apelului primit de IPJ Olt,  precizăm că atât persoana care a apelat, cât și însoțitorul ei au fost identificați și audiați de polițiști. În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de lipsire de libertate, urmând ca procurorul din cadrul Parchetului pe lângă Judecătoria Balș să dispună măsuri în cadrul dosarului penal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Apelul a durat aproximativ 20 de secunde

Poliţiştii din cadrul IPJ Olt au fost, luni, în alertă maximă, după ce tânăra a sunat la 112 şi a spus că este sechestrată. Mai ales că nu se cunoștea locul de unde s-a primit apelul.

“La data de 14.10.2019, IPJ Olt a fost sesizat de o persoană de sex feminin (nu se cunoaște numărul de telefon) despre faptul că este sechestrată, fără a oferi alte detalii. Apelul a durat aproximativ 20 de secunde. În acest moment, se fac verificări pentru identificarea apelantei. Facem apel la cetățeni să acorde sprijin polițiștilor aflați în teren”, precizau reprezentanţii IPJ Olt. Ulterior, apelul tinerei a fost localizat în zona Piatra Olt – Balș.