El este cel mai norocos șofer din România! Și-a zidit mașina în casă după ce și-a revenit din comă

Publicat: 28/07/2018 | 22:43

Povestea de viață a lui Dumitru Stativă este de-a dreptul uluitoare! Acum patron de pensiune, omul a traversat momente cumplite în urmă cu mai bine de 20 de ani, iar CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, vă prezintă, pas cu pas, clipele de groază prin care a trecut. A ajuns la spital în comă, cu multiple contuzii și coaste rupte, după un teribil accident rutier, dar s-a salvat astfel, paradoxal, de la o moarte sigură: trebuia să se afle în avionul care s-a prăbușit la Balotești!

S-a întâmplat brusc, aproape de Fălticeni. Dumitru Stativă a fost aruncat în șanț de un șofer imprudent, mașina i s-a rupt în două, iar el a ajuns în comă la spital.

”Am fost depășit, dar din față venea un tir, așa că ăla de m-a depășit a tras de volan și a intrat în mine. M-a aruncat în afara șoselei. Am lovit niște cruci de fier, nu mai știu exact, dar acolo s-a terminat. N-am mai știut nimic”, își începe povestea Dumitru Stativă. (CITEȘTE ȘI: RĂZVAN BURLEANU, ȘEFUL FRF, ȘI-A PUS TATĂL LA MUNCĂ)

Dumitru Stativă este mândru de realizarea sa

A trecut prin teribilul accident, dar, de fapt, el se salvase de la moarte. Acum patron de pensiune, Dumitru Stativă rememorează evenimentele cumplite din urmă cu mai bine de 20 de ani. Povestește despre ideea trăsnită care i-a venit, la trei ani după accident. Să zidească în peretele vilei sale partea din spate a autoturismului în care era să-și piardă viața. Dar șocant este cum a driblat o moarte sigură, anulându-și un bilet de avion. Avea să afle că aeronava s-a prăbușit, când el era în comă, la spital. Este vorba de tragedia din 1995, de la Balotești.

”M-am întors cu un prieten bun din vacanță, din Thailanda. Mă cunoșteam cu pilotul, cu stewardesele, chiar glumeam cu ei. Avionul ăla făcea și curse în Belgia. Chiar le-am spus, vedeți că în curând vin cu voi în Belgia. Mi-am luat bilete. Aveam niște TIR-uri și am zis să merg în Belgia să găsesc niște contracte, să nu se întoarcă mașinile goale de acolo. Mi-am luat bilet din timp… Când am ajuns acasă, soția mi-a spus: «Ești șofer profesionist, de ce nu te duci tu cu mașina?» Am ascultat-o. Am plecat cu mașina…”, continuă șoferul norocos. (CITEȘTE ȘI: ŞEFUL FRF ARE UN ”GEAMĂN” CARE URĂŞTE FOTBALUL)

A ajuns la spital, în comă, cu fracturi de coaste și cu alte contuzii. Și o lovitură puternică la cap, iar semnul îl poartă și acum pe frunte. Dar a scăpat cu viață. După trei zile, a ieșit din comă. S-a cutremurat, când un prieten bun i-a dat vestea, în spital. ”Când m-am trezit, mi-a spus: «Știi că avionul cu care tu trebuia să te duci în Belgia s-a prăbușit?» Am înghețat, nu mi-a venit să cred”, povestește Dumitru Stativă, pentru CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România. Este vorba despre zborul București – Bruxelles, din 1995, când avionul pe care și fostul international Dorinel Munteanu l-a ”ratat” s-a prăbușit la Balotești. Tragedie în care au pierit 60 de oameni.

Și-a zidit mașina în peretele vilei!

La trei ani după accident, Dumitru Stativă a decis, cu soția sa, să zidească mașina. ”Practic, mașina nu mi-a purtat neapărat noroc, pentru că numai eu știu cât m-am chinuit să mă refac după acel accident. Dar am scăpat cu viață și am zis, hai să o păstrez, amintire, în perete. Și am făcut-o”, spune Stativă. Se întâmpla în 1998.

Mașina Audi 80 a fost zidită în 1998, la trei ani după accident

De atunci, ”norocosul” a făcut progrese în afaceri, ridicând în curtea casei o pensiune. Mașina, un Audi 80, de culoare roșie, este ”magnetul”. Curiozitatea i-a făcut pe mulți turiști să tragă autoturismele în poarta deja celebrului patron. Nu numai partea din spate a mașinii a ”intrat” în casa omului. Recepția cuprinde portiera din dreapta, care nu a fost distrusă în accident. Dacă o deschizi, găsești suporturile, numerotate, pe care stau cheile de la camerele pensiunii. Roțile autoturismului au și ele un rol în afacerea demarată în urmă cu mai mulți ani. Sunt prinse în tavanul restaurantului și au înfiletate în ele becuri. (CITEȘTE ȘI: DANIELA GYORFI, FOTOGRAFIATĂ ÎNTR-O POZIȚIE DE INFARCT ÎN TIMP CE POARTĂ UN COSTUM DE PLAJĂ)

În curte, mai deține câteva locuri de cazare, inedite. Și tot despre mașini e vorba. Astfel, două camere, care pe dinafară au formă de mașină, au scaune pe verandă și chiar oglinzi în lateral.

Vedete din showbiz au călcat pragul pensiunii

Dumitru Stativă mai are un motiv de laudă: multe vedete i-au călcat pragul pensiunii, ba chiar unele dintre ele i-au dat autografe, la recepție, și și-au făcut poze acolo. Fuego, Daniela Gyorfi și soțul ei, George Tal, Cătălin Crișan, Romică Țociu, Cornel Palade, Anca Țurcașiu, Florin Prunea sunt printre cele mai reprzentative nume. (CITEȘTE ȘI: SOȚIA & SOACRA I-AU ”TOPIT” AVEREA FOTBALISTULUI ÎNFIAT DE GIGI BECALI)

Anca Țurcașiu și-a lăsat autograful la recepția pensiunii

Dumitru Stativă mai spune că în pensiunea lui intră oameni doar așa, pentru o cafea, nu neapărat pentru cazare:”Îmi zic că au venit, așa, la o cafea, un suc, doar pentru a avea noroc. Apoi pleacă!”

Este socrul fotbalistului Marius Croitoru

Dumitru Stativă are legături și cu fotbalul. Una dintre cele două fiice ale lui, Ramona, este căsătorită cu Marius Croitoru, acum jucătorul lui FC Botoșani. Stativă nu rata niciun meci al echipei FCM Bacău, pe când Marius evolua la clubul patronat atunci de Dumitru Sechelariu, fostul primar decedat în anul 2013. De altfel, în acea perioadă a cunoscut-o Marius pe Ramona și, la scurt timp, s-au căsătorit. Odată cu prăbușirea fotbalului băcăuan, Marius Croitoru a plecat la FC Vaslui, echipă care apoi s-a bătut la titlu, cu Porumboiu patron. Au urmat pentru tehnicul mijlocaș Steaua, Ceahlăul Piatra Neamț, scurte reveniri la FCM Bacău, Poli Iași, Astra… În final de carieră, Croitoru s-a retras la FC Botoșani, cu o scurtă ”escapadă” la Poli Timișoara.

Marius și Ramona Croitoru

Marius Croitoru și soția lui, Ramona, locuiesc exact lângă celebra pensiune ”Șoferul norocos”, într-o vilișoară de bun gust.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult