El este primarul culturist! Și-a amenajat sală de forță în podul casei și…

Publicat: 24/05/2019 | 22:31

Un primar din judeţul Olt şi-a amenajat în podul casei o sală de forţă, unde se relaxează după ce îşi termină programul la primărie. Nu numai el beneficiază de această sală, ci toţi sătenii care vor să arate bine. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă toate detaliile inițiativei inedite. (VEZI ȘI: JUCĂTORII UNEI ECHIPE DIN DOLJ COLINDĂ PRIN SAT CA SĂ STRÂNGĂ BANI PENTRU ECHIPAMENT)

Edilul din Izvoarele spune că a amenajat această sală de forţă, după ce a avut probleme de sănătate.

,,Am început să fac sport cu mulţi ani în urmă, la Slatina, pe vremea când lucram la Alro. Aveam multe kilograme în plus şi nu mă simţeam bine deloc. În timp, am văzut că activitatea sportivă a început să dea roade, am slăbit şi m-am simţit mai bine. Mai făceam mişcare şi la serviciu atunci când timpul îmi permitea.

Când am plecat de la Alro, mi-am luat cu mine cele câteva greutăţi pe care le confecţionasem şi am făcut rost şi de o parte dintre aparatele pe care le vedeţi aici. Pentru că nu prea aveam unde să le pun m-am gândit să amenajez un loc. În casă nu prea aveam unde, aşa că a apărut ideea să le pun în pod”, a povestit Florian Constantin pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

“A face sport înseamnă să renunţi la vicii“

Primarul culturist se mândrește cu sala din podul casei

Astfel că sala de sport este amenajată în podul casei şi de ea beneficiază şi tinerii din comună. (AFLĂ DE AICI: POVESTEA SINGURULUI CLUB DE ȚURCĂ)

,,Sunt zeci de tineri care vin la sala de sport şi asta mă bucură enorm. A face sport înseamnă să renunţi la vicii… ţigări, alcool, droguri”, a mai spus primarul de la Izvoarele.

Tinerii care i se plimbă mai tot timpul prin curte pentru a-i folosi sala de sport au vârste cuprinse între câţiva ani şi aproape de 40. Totul este însă pus gratis la dispoziţia lor. ,,Nu percep niciun fel de tarif pentru că băieţii vin aici să facă sport. Mulţumirea mea cea mai mare este că astfel îi ţin departe de vicii şi-i ajut să se menţină sănătoşi”, a adăugat şeful administraţiei din Izvoarele. (NU RATA: JUCĂTOARELE DE OINĂ DIN INIMA BĂRĂGANULUI)

Un primar controversat

Florian Constantin îi încurajează pe toți sătenii să facă sport

În 2017, primarul comunei Izvoarele, judeţul Olt, Florian Constantin, a fost reţinut pentru 24 de ore. A fost acuzat de procurori de şantaj, ultraj, purtare abuzivă şi instigare la abuz în serviciu, după ce ar fi ameninţat-o cu bătaia pe secretara Primăriei, pentru a viza documente de plată nelegale. (VEZI AICI: POVESTEA ROMÂNULUI CARE A CUNOSCUT ”IADUL PE PĂMÂNT”. A SLUJIT 16 ANI ”LEGIUNEA STRĂINĂ”)

Potrivit procurorilor Parchetului Slatina, începând cu octombrie 2016, primarul ar fi început să o ameninţe pe secretara Primăriei Izvoarele, Mihaela-Aurelia Zorlescu, pentru a o determina să pună viza de control financiar preventiv propriu pe documente de plată care nu respectau dispoziţiile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice 923/2014.

Anchetatorii spun că Florian Constantin ar fi ameninţat-o pe femeie atât direct, cât şi prin intermediul unor interpuşi. De asemenea, o altă metodă de constrângere folosită de primar ar fi fost întocmirea de referate pentru presupuse abateri disciplinare.

”Constrângerea exercitată de către suspect s-a manifestat atât prin efectuarea de ameninţări directe cu un rău pe care persoana vătămată l-ar fi suportat în situaţia în care nu-şi punea viza de control financiar preventiv propriu pe documente de plată, ameninţări efectuate în mod direct ori prin persoane interpuse, cât şi prin întocmirea de referate având ca scop declanşarea unor pretinse acţiuni disciplinare, cu privire la persoana vătămată”, au arătat procurorii. (CITEȘTE ȘI: POVESTEA TULBURĂTOARE A BĂIEȚELULUI DE 4 ANI PE CARE L-A ”ÎNFIAT” UN TAXIMETRIST)