Emiliana de la „Bravo, ai stil!” s-a dus peste Maluma: ”Mi-am dorit din tot sufletul să…”

Publicat: 04/07/2018 | 21:01
Maluma a făcut spectacol anul trecut la Romexpo

Emiliana Burghelea, o fostă concurentă de la „Bravo, ai stil!”, a avut șansa să se afle în club chiar în noaptea în care acolo a ajuns, să se distreze, și celebrul Maluma, care a concertat în România. Emilia s-a trezit cu el în față, iar o prietenă a ei i-a făcut chiar cunoștință cu starul columbian. 

Emilia a povestit meomentele emoționante pe care le-a trăit și spune că regretul ei mare este că nu a făcut un selfie cu celebrul cântăreț de muzică latino. 

(CITEȘTE ȘI: CE POZĂ A POSTAT MALUMA IMEDIAT DUPĂ CONCERT! A FĂCUT O ROMÂNCĂ CELEBRĂ ÎN TOATĂ LUMEA)

„Mi-am dorit din tot sufletul să fac o poză cu el și Dumnezeu a făcut în așa fel încât să fie chiar în clubul în care eu m-am dus să petrec cu fetele. O, Doamne! Am zis:

Eu cred foarte tare în legea atracției. Tot ce gândești atragi și tot ce atragi se materializează. Printr-o cunoștință chiar am ajuns să-l cunosc și să fac cunoștință cu el. Mi-a fost rușine să fac poze. O să trăiesc cu un regret în suflet.

Am petrecut ore bune în club, a stat până dimineața, s-a distrat și a zis că va reveni în România pentru că, aparent, i-a plăcut foarte tare. E incredibil de modest, incredibil de sociabil, a dansat toată noaptea și chiar nu ai fi spus că este atât de celebru, nu ai fi spus că este Maluma.  

(CITEȘTE ȘI: SUPERSTARUL MALUMA A BĂUT ÎN CLUB PÂNĂ A PIERDUT AVIONUL!)

Am păstrat o limită, nu se pune problema de mai mult, a fost o onoare pentru mine să stau cu el la masă”, a declarat Emiliana Burghelea, pentru Kanal D.

A ajuns vedetă, după ca a fost filmată pe scenă cu Maluma

Anamaria Ioniță a devenit vedetă peste noapte după ce Maluma a publicat o fotografie cu ea, pe scenă. Celebrul artist columbian a susținut sâmbătă un show de excepție la Romexpo! Cum și-a obișnuit fanele la fiecare concert, Maluma a chemat pe scenă o fată din public, cu scopul de a o săruta. Românca l-a impresionat atât de mult, încât a distribuit o poză cu ea pe contul lui de Instagram. Maluma a susținut aseară un mega concert la București și a cântat toate hiturile care l-au consacrat, spre încântarea fanelor aflate în public, care știau toate piesele și le cântau împreună cu el.

Una dintre ele a fost și mai norocoasă. Artistul columbian a chemat-o pe scenă pentru a-i cânta… personal, dar și pentru… un sărut. Spre dezamăgirea româncei, Maluma s-a răzgândit și nu a vrut s-o mai sărute când a aflat că aceasta are iubitul în public.

”Am presimțit că se va întâmpla ceva extraordinar, sigur nu mă credeți însă am știut c-o să ajung pe scenă de când mi-am cumpărat biletul la spectacol. Ba chiar le-am zis asta prietenelor și au râs de mine. Am fost aleasă din mulțimea de fete din fața scenei și m-am simțit cel mai norocos om din lume căci Maluma mi-a dedicat o piesă și mi-a dat un sărut. Prietenul meu? S-a supărat un pic pe mine, încerc să-l împac. I-a trecut, sper, supărarea când m-am spălat pe față, a doua zi dimineața. Eu aș mai fi stat așa”, a mărturisit Anamaria Ioniță pentru libertatea.ro.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult