Emily Burghelea dă marea veste! „Ne dorim și un băiețel! E pe lista de dorințe pentru anul 2022!”

Publicat: 13/12/2021 | 14:04

În urmă cu opt luni devenea mamă pentru prima dată, iar acum se pregătește pentru al doilea copil. Nu, nu este însărcinată, însă își dorește foarte tare ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. Emily Burghelea și soțul ei, Andrei, se declară pregătiți pentru a-și mări familia. CANCAN.RO are declarații exclusive!

La începutul lunii aprilie, după un travaliu de 24 de ore, Emily Burghelea devenea mamă pentru prima dată. Experiența e nemaipomenită, spune blondina, iar asta îi dă curaj să-și dorească încă un copil. Ar vrea băiețel, pentru ca formula să fie completă. Nu se sperie de nimic și știe că Andrei va fi acolo, indiferent de situație.

„Lucrăm pentru al doilea copil! Ne dorim foarte mult să mai avem încă un copil. Băiețel ne-am dori, ca să fie pereche. Nici eu și nici Andrei nu ne speriem să devenim iar părinți, într-un timp atât de scurt. Cred că este cea mai importantă dorință de pe lista anului 2022”, ne-a dezvăluit Emily.
Emily și Andrei își mai doresc un copil/ Sursă foto: Instagram.com

Venirea pe lume a fetiței lor le-a schimbat complet viața. Sunt fericiți, împliniți și împreună reușesc să depășească și momentele mai puțin bune. Exact ca cele pe care fosta asistentă de la „Acces Direct” le-a trăit din cauza depresiei postnatale.

„Am avut parte și de perioade mai puțin plăcute! Vedeam negru în fața ochilor și nu mai știam ce este cu mine, era vorba despre depresie postnatală, dar am reușit să depășesc momentele acelea”, ne-a mai spus blondina.

(CITEȘTE ȘI: EMILY BURGHELEA, DECLARAȚII SFÂȘIETOARE DESPRE DEPRESIA POSTNATALĂ. CUM A REUȘIT SĂ-ȘI REVINĂ DIN ȘOCUL TRĂIT: „MAMI A VENIT DE LA CONSTANȚA. MĂ SUFOCAM!”)

Emily, dezvăluiri uluitoare despre soțul ei

Emily a spus despre Andrei, cu luni în urmă, că, atunci când l-a cunoscut, era un cuceritor. ”Așa cum am spus și la Teo, nu m-aș fi văzut mămică atât de tânără, însă când l-am cunoscut pe el am știut că va fi tatăl copiilor mei. Mi-a dat curajul, siguranța și încrederea de care am avut nevoie ca să fac acest pas, iar acum sunt mai fericită ca niciodată. Avem o relație atât de închegată și frumoasă, încât știu sigur că nimeni și nimic pe lumea asta nu ne mai poate despărți.

Să știți că nu a fost totul mereu roz între noi. Am trecut și prin momente dificile fără de care, sinceră să fiu, nu cred că am fi ajuns aici. Când ne-am despărțit, în prima relație pe care am avut-o, am intrat în perfuzii la propriu. Am suferit mult pentru că știam că el este sufletul meu pereche, însă orgoliul ne-a despărțit atunci. Dumnezeu știe cel mai bine cum să așeze lucrurile”, este prima parte a mesajului scris de Emily pe Instagram.

”Atunci ne-am despărțit! Era un Casanova!”

Avea să continue cu cel care era, cândva, un Casanova. ”Atunci nu era pregătit. Era un Casanova. Muncea mult, petrecea mult, avea alte priorități, ca și mine de altfel. Destinul a făcut să ne reîntâlnim și să ne dorim amândoi același lucru în același timp. O familie. De atunci a început totul…. #lovestory. Dacă mi-ar fi spus cineva în momentele grele că vom ajunge aici, nu aș fi crezut. Asta este o lecție. Trebuie să avem încredere în Dumnezeu. Infinită!”, a dus la capăt dezvăluirea Emily Burghelea.

(NU RATA: LEGĂTURA NEŞTIUTĂ DINTRE EMILY BURGHELEA, ASISTENTĂ DEMISIONARĂ DE LA ACCES DIRECT ŞI STARUL MALUMA)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Instagram.com

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult