EXCLUSIV. O înscenare de zile mari? Milionarul Florin Belu zis „Ureche” rupe tăcerea după ce a fost acuzat de viol

Publicat: 09/06/2021 | 23:02

Florin Belu, zis “Ureche”, milionarul pasionat de artă, a fost eliberat, în luna aprilie, după ce așa-zisa victimă a unui presupus viol și-a retras plângerea. Omul de afaceri a acceptat, după ce dosarul a fost clasat, să vorbească, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre perioada grea prin care a trecut și care i-a adus un deficit semnificativ de imagine.

Până la 47 de ani, Florin Belu nu a avut nicio problemă cu legea. Însă, o acuzație care s-a dovedit a fi, între timp, nefondată, după ce presupusa victimă și-a retras, subit, plângerea ce l-a adus în centrul atenției, în sens negativ. Din păcate, nu este primul caz din România, unde imaginea unui om care nu a mai avut antecedente penale este distrusă. Întrebarea este, acum, cine a vrut, cu adevărat, să-i facă rău milionarului și cine ar avea un dinte împotriva lui.

(CITEȘTE ȘI: RIZEA, BĂGAT ÎN ŞEDINŢĂ GREA DE “URECHE”, FINUL LUI NUȚU CĂMĂTARU)

Presupusa victimă și-a retras plângerea brusc, ceea ce ridică anumite semne de întrebare și te face să te gândești dacă nu cumva la mijloc a fost vorba de o înscenare de zile mari.

În acest context, CANCAN.RO a luat legătura cu Florin Belu, zis “Ureche”, pentru a discuta pe larg despre ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Milionarul ne-a precizat din start că nu poate oferi detalii din dosar, însă important a fost să luăm pulsul unui om care a stat 60 de zile după gratii, în condițiile în care, într-un final, s-a dovedit a fi nevinovat.

(NU RATA: MILIONARUL-CUȚITAR, TENTATIVĂ DE “EVADARE” DIN AREST. CE AU HOTĂRÂT MAGISTRAȚII)

Cum vă explicați faptul că persoana presupus vătămată și-a retras plângerea după 60 de zile?

– La această întrebare nu pot să vă răspund pentru că este una pe care mi-o pun în fiecare zi. Și pe care am să mi-o pun tot restul vieții, așa cum v-o puneți și voi.

Ați fost reținut după o lună de la presupusa faptă de viol, și nu a doua zi, cum era normal. Cum comentați situația?

– Da… Ce pot să vă spun este că nici nu vreau și nici nu pot să dau detalii din dosar. Dar dacă dumneavoastră așa ați cercetat, înseamnă că așa este, pentru că nu-mi puneați întrebarea dacă nu știați dinainte răspunsul. Nu spun nici da, nu spun nici nu. Răspunsul îl aveți dumneavoastră exact.

Florin Belu, zis „Ureche”, un milionar pasionat de artă

“Dosarul a fost clasat, dar petele vor rămâne acolo”

Ce sumă de bani i-ați plătit pentru seara respectivă?

– Dacă doriți să aflați suma de bani la care eu m-am înțeles cu persoana respectivă, vă rog să o întrebați tot pe ea. În primul rând, întrebați-o de ce a depus plângerea, apoi întrebați-o cu ce motiv și-a retras-o. Și trei la mână, să vă răspundă care este suma de bani care a primit-o sau dacă a primit-o sau dacă nu a primit-o, vă rog să o întrebați pe ea.

Cum vă explicați faptul că ați ajuns în acest scandal, având în vedere faptul că nu ați fost niciodată cercetat penal înainte?

–  Ceea ce pot să vă spun este că eu, până în momentul de față, nu am avut antecedente penale, nu am nici la ora actuală pentru că dosarul a fost clasat în urma retragerii plângerii. Nu am fost inclus în scandaluri mediatice așa cum am fost acum murdărit de toate canalele de televiziune și făcut în toate felurile. Asta este o pedeapsă mult mai mare față de faptul că am stat în arest 60 de zile, pentru că toate petele pe care mi le-a adus presa nu mai pot fi scoase cu niciun fel de Vanish. Astea vor rămâne acolo.

Din sursele CANCAN.RO, în dosarul care se află la arhivă este trecut și certificatul medico-legal, care combate declarația ei cum că ar fi fost bătută și violată. În plus, nu există nici urme de ADN. Cum comentați?

– Repet, eu nu am voie să dau detalii din dosar. Dar dacă sursele voastre au cercetat și sunt convins că au făcut-o, problema este de ce nu au fost cercetate anumite probe în ziua în care am fost arestat, ca să nu mai fie făcută toată tevatura asta și să fie aruncat cu pietre în mine că am făcut, că am violat, că am bătut etc. Cercetările pe care le faceți… Repet, eu nu am voie să dau detalii din dosar. În acest caz, dacă presupusa persoană vătămată este corectă, vă rog mergeți și să o întrebați. Ea poate să vă arate singură dosarul. Un om corect și normal va răspunde la toate întrebările pe care le aveți. Dacă aveți vreo întrebare, vă rog să i-o adresați ei, sau scoateți dosarul de la arhivă și puteți citi acolo, să vedeți singuri care sunt probele, dacă sunt probe… Adevărul tot, cap-coadă.

(NU RATA: CUM ERA SĂ SCAPE DE AREST MILIONARUL CARE A ÎNCERCAT SĂ-ȘI ÎNECE SOȚIA ÎN JACUZZI)

Cine credeți că a fost în spatele acestui scandal? Există mai multe comentarii în mediul on-line.

– Eu nu am de unde să știu cine a fost în spatele presupusei părți vătămate. Repet, am să-mi pun întrebarea asta toată viața. Am văzut și eu anumite comentarii în Ziarul de Cluj, unde, după ce am fost eliberat, mai multe persoane și colegi de-ai ei de liceu fac anumite aluzii că este prostituată și că ar fi luat o sumă de bani. Repet, eu nu vreau să mă apăr. Dar las lumea să înțeleagă ce vrea. Cu timpul, adevărul va ieși la iveală. Cu sau fără voia noastră.

Tot din surse, am aflat că ar avea trei dosare penale. Cum comentați?

– Această informație am văzut-o și eu, pe google. Sunt anumite interceptări din dosarele de prostituție, pe care le-au făcut publice procurorii DIICOT, unde domnișoara în cauză spune clar că ea nu este din Dej să se **** pe 50 sau pe 100 de euro. Dar asta nu este problema mea, nu mă interesează viața ei. Nu m-a interesat și nu mă va interesa niciodată. Fiecare face ce poate și ce dorește cu viața lui. Eu am viața mea, vreau să merg înainte, să trec peste această perioadă neagră. Nu știu, cu ajutorul lui Dumnezeu sper să pot trece peste ea.

Există, totodată, zvonuri că ar  fi fost inclusiv la Londra și Dubai, cu persoane importante de la București.

– Știți cum este, gura lumii doar pământul poate să o astupe. Sunt fel și fel de bârfe care, la ora actuală, după ce am făcut 60 de zile de arest, nu mă mai interesează. Că practică sau nu, dumneavoastră știți foarte bine că nu iese fum fără foc. Problema este alta. Din ce cauză presa nu a cercetat aceste lucruri, așa cum ați făcut voi acum, înainte să mă murdărească și să arunce cu tot felul de murdării și de gunoaie în mine.

Florin Belu locuiește în zona de Nord a Capitalei

“Faptele vorbesc”

Care sunt intențiile dumneavoastră pe viitor și cum comentați scandalul prin care ați trecut?

– Toată lumea vorbește că mi s-a făcut, între ghilimele, o manevră. Dar nu trebuie să mai comentăm pentru că faptele înseși vorbesc. După cele 60 de zile se vede clar dacă a fost manevră sau nu. Nu vă pot răspunde la această întrebare, pentru că nu știu și nu vreau să mint.

(CITEȘTE ȘI: MILIONARUL ARESTAT PENTRU PROXENETISM ESTE ACUZAT ACUM ȘI DE FRAUDĂ)

Ce părere are lumea despre dumneavoastră, în special prietenii, după tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă?

– Toată lumea care mă cunoaște cu adevărat, știe adevărul. Toți, absolut toată lumea. Ba din contră, sunt mult mai respectat acum decât eram înainte, pentru că prietenii îi vezi la nevoie și la necaz. Toți știu adevărul. Eu nu trebuie să comentez nici că am făcut, nici că nu am făcut, pentru că cine vrea să cerceteze o poate face foarte ușor. Și antecedentele dânsei, și antecedentele mele. Iar cine vrea să intre mai tare în anumite amănunte, poate să ia dosarul de la ea, sau de la arhivă, și să vadă clar, negru pe alb, dacă a fost viol sau nu.

I-ar fi furat o brichetă de 11.000 de euro!

Tot din surse, am aflat că dânsa, la două zile distanță de la presupusul viol, s-a întâlnit cu dvs. la un restaurant din București, Isoletta, unde v-a restituit un bun pe care l-ar fi luat din locuința dumneavoastră, mai exact o brichetă de 11.000 de euro. Este adevărat?

–  Repet, acestea sunt date din dosar, pe care nu le pot da. Dar dacă dumneavoastră așa ați fost informat…

Martori au fost ospătarii de la restaurantul respectiv.

– Păi dacă lumea și ospătarii asta vă spun, trageți concluzia. Repet, nu mă mai întrebați pe mine pentru că nu am voie să dau detalii din dosar. Trageți singuri concluziile din ceea ce vi s-a spus, nu vreau să comentez.

“Justiția și-a urmat cursul, și-a făcut treaba”

Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor și cum că gândiți să vă continuați afacerile după tot scandalul mediatic în care ați fost implicat?

– După tot scandalul în care am fost târât, mă concentrez la proiectele de viitor pe care le am, pe care le aveam în trecut și le am și în viitor. Viața merge înainte, viața bate filmul, mi s-a demonstrat acum. Partenerii mei de business chiar m-au sprijinit în toată aceasă perioadă grea care mi-a fost adusă fără voia mea. Au fost lângă mine și mă sprijină în continuare ca să duc la bun sfârșit proiectele pe care le am.  Repet, a fost o perioadă neagră în fața mea, nu mai vreau să vorbesc despre ea. Nu sunt supărat nici pe presupusa parte vătămată, nici pe Justiție, care și-a urmat cursul, și-a făcut treaba. Eu nu am putut să fac altceva decât să mă supun legii. Iar după ce presupusa parte vătămată și-a retras plângerea, eu am fost pus în libertate. În momentul de față, nu fac altceva decât să mă concentrez către viitor și către muncă, ceea ce am făcut și până acum.

Apropiat de Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf

După ce a fost eliberat din arest, Florin Belu a revenit la afaceri și lângă prietenii celebri care nu l-au trădat și care l-au considerat, de la început, nevinovat. Milionarul și-a petrecut timpul liber în zona de Nord a Capitalei, în cluburi și cafenele selecte. Spre exemplu, în urmă cu doar câteva zile, Florin Belu zis “Ureche” s-a aflat printre invitații lui Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan, cuplul sărbătorind “nunta de cristal”. Afaceristul are o relație aparte cu antrenorul și impresara, fiind buni prieteni.

Florin Belu, alături de Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, la „nunta de cristal” a cuplului

Totodată, într-un local de lux din Capitală, Florin Belu apare alături de Erika Tugearu, o tânără superbă, de profesie medic. Semn că milionarul nu este deloc un pericol pentru reprezentantele sexului frumos.

De altfel, în fotografiile pe care le-a postat pe rețelele sociale după ce a fost eliberat, afaceristul apare înconjurat doar de tinere superbe. Gabi Bădălău și Flavius Teodosiu sunt alte două persoane cu care milionarul s-a afișat după eliberarea din arest.

Florin Belu, alături de Gabi Bădălău

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult