Florin Pastramă s-a întors acasă după cearta cu Brigitte! Fiica vedetei, cea mai fericită: ”50 de euro pentru un pupic”

Publicat: 12/05/2021 | 10:35
sursa FOTO: Facebook

După cearta cu Brigitte din cauza banilor, Florin Pastramă a decis să se întoarcă acasă. În timp ce bruneta nu l-a primit cu brațele deschise, fiica ei a fost extrem de bucuroasă de reîntoarcerea sa.

După ce Brigitte a aflat că banca i-a pus sechestru pe 70.000 de euro din cauza unei datorii pe care familia soțului o are, Florin Pastramă a decis să își facă bagajele și să se mute la mama lui. Acesta s-a întors la soția sa după aproximativ o săptămână, când treburile s-au mai liniștit.

Sara i-a dat de înțeles lui Florin Pastramă că i-a simțit lipsa cât a fost plecat de acasă. Bucuros de cele auzite, soțul lui Brigitte a negociat un ”pupic”. Florin Pastramă i-a oferit Sarei 50 de euro ca să-i dea un pupic pe obraz. Adolescenta n-a stat pe gânduri și a acceptat oferta. Ulterior, fostul concurent de la ”Ferma” a mai avut o cerere. (CITEȘTE ȘI: ATENȚIA LUI FLORIN PASTRAMĂ, RÂVNITĂ DE DOUĂ FEMEI ÎN ACELAȘI TIMP: „TREBUIE SĂ MĂ ÎMPART ÎNTRE BRIGITTE ȘI MAMA”. CINE CÂȘTIGĂ DE FIECARE DATĂ)

Florin Pastramă a rugat-o pe Sara să nu mai doarmă cu mama ei și să-i cedeze lui locul, acum că s-a întors acasă și lucrurile au revenit la normal.

Sara s-ar fi bucurat de plecarea lui?!

În ciuda faptului că în majoritatea conflictelor cel care-i lua apărarea era Florin Pastramă, Brigitte a afirmat că după plecarea soțului ei de acasă, Sara a părut că se bucură de această schimbare.

Adolescenta a ajutat-o pe mama ei, a vrut chiar să strângă din casă toate pozele cu Brigitte și Florin. Acum, însă, fostul concurent de la ”Ferma” pare să-i fi câștigat încrederea Sarei, mai ales când mai primește și câte o atenție ”în euro”.

”Sara a fost foarte draguță, mi-a făcut ceai, m-a întrebat dacă sunt bine, a avut grijă de mine. Sara a și strâns imediat pozele cu el, dar eu i-am zis să le mai lase. Zice că mergea mai bine altcineva, n-a vrut să spună cine. Nu-l are foarte mult la inimă pe Florin. Ascunde ceva în sufletul ei, o să încerc să descifrez și să țin cont”, a spus Brigitte Pastramă la Antena Stars.