Frumoasa Larisa nu mai vrea cu Pescobar Paul Nicolau! Șefa de la „Taverna Racilor” dezvăluie ce relație are, de fapt, cu patronul

Publicat: 29/09/2023 | 07:46

Ultima perioadă a fost destul de neagră pentru Paul Nicolau, zis Pescobar, și angajații lui, printre care se numără și Larisa Popa. Afaceristul pare că a intrat în război cu autoritățile sanitare, care în cele din urmă i-au închis locațiile una după alta. Pescobar a reușit să își pună unele dintre afaceri pe picioare, iar Larisa și-a făcut și ea partea ei de treabă. Ce relație există între cei doi?

În perioada iunie-septembrie, comisarii de la Protecția Consumatorului au făcut controale pe bandă rulantă în locațiile deținute de Pescobar. Au fost găsite nereguli și au fost aplicate sancțiuni. Însă, chiar și așa afaceristul nu ar fi ținut cont de recomandările inspectorilor ANPC, așa că în cele din urmă s-a ales cu toate locațiile închise (Herăstrău, Snagov și Timișoara).

(CITEȘTE ȘI: PESCOBAR A „FUGIT” DIN ROMÂNIA! UNDE A PLECAT PAUL NICOLAU, DUPĂ CE ANPC I-A ÎNCHIS TAVERNA RACILOR: „DOAMNE AJUTĂ!”)

„E mâna mea dreaptă”

După scandalul cu ANPC, Pescobar încearcă să se pună pe picioare. Unele dintre locațiile sale au fost redeschise, iar acum afaceristul este determinat să facă lucrurile ca la carte. În toată această perioadă dificilă lângă afacerist a stat Larisa Popa, cea care de multă vreme se află în anturajul lui Pescobar.

De-a lungul timpului, patronul de la Taverna Racilor s-a făcut remarcat în mediul online promovându-și afacerea. În cele mai multe dintre clip-urile sale, acesta apare în compania unei tinere domnișoare, care pare să cunoască totul despre afacerea cu fructe de mare.

Ei bine, tânără este Larisa Popa sau „Larisa lui Pescobar”, cum este cunoscută în mediul online. Ea se ocupă de ceva timp de afacerile lui Paul Nicolau și încinge imaginația interanuților cu postările sale sexy.

Despre Larisa și Pescobar s-a speculat multă vreme că are forma un cuplu, însă afaceristul a dat cărțile pe față. Acesta a mărturisit că tânără este o apropiată și de mai bine de 7 ani este mâna lui dreaptă atunci când vine vorba de afacerea cu fructe de mare. Așadar, între cei doi nu există o relație de tip sentimental, ci doar una profesională și de prietenie.

„E un joc de marketing și este o persoană foarte apropiată familiei și businessului. Larisa lucrează la mine de șapte ani. A crescut cu businessul ăsta. E mâna mea dreaptă, să zicem așa. Om de încredere. Da, e mâna mea dreaptă. Eu dorm liniștit când Larisa e la restaurant”, declara Pescobar, în cadrul unui podcast.

Larisa este mâna dreaptă a lui Pescobar /Foto: Social media

(VEZI ȘI: CU EA S-A ÎNSURAT PESCOBAR PAUL NICOLAU, DE LA TAVERNA RACILOR. MARIAJUL DINTRE CEI DOI S-A SFÂRȘIT ÎN MOD CIVILIZAT)

Pescobar, decizie radicală

După problemele pe care le-a avut cu ANPC, Pescobar a căutat o metodă prin care să nu mai ajungă în această situație și pare că a găsit una. Acesta își dorește să angajeze în locațiile sale trei foști inspectori ANPC, care să se asigure că toate lucrurile funcționează în regulă.

„Creez 3 posturi noi în cadrul grupului Taverna Racilor! Pe controlul calității, trasabilitatea mărfurilor și procedurile de menținere și gătire a produselor! Dorim să angajăm foști inspectori ANPC, căci aceștia cunosc toate normativele europene, ca să nu mai existe vreodată neclarități în activitatea grupului Taverna Racilor! Va așteptăm cu CV”, a spus Pescobar, în mediul online.