Fuego începe un nou sezon al emisiunii sale ”Drag de România mea” la TVR 2!

De: Cancan
Publicat: 04/03/2019 | 11:37

Iată Fuego revine pe micul ecran, la TVR 2, din 10 martie, de la ora 15.00, cu al doilea sezon a superbei sale emisiuni dedicate marilor valori românești. Prima ediție din cadrul galelor „DRAG DE ROMÂNIA MEA!” vă aduce în față nenumărate clipe la care veți lăcrima. Unul dintre acestea este dedicat părinților noștri, simbolurile supreme ale fiecăruia dintre noi. Astfel, Paul Surugiu-Fuego a pregătit un moment de colecție, pe versurile marilor poeți Adrian Păunescu și Dumitru Matcovschi. Tot în prima emisiune a noului sezon se va celebra și „al cincilea anotimp”, femeia, prin mai multe suprize și prin prezența unui romantic incurabil, unul dintre cei mai iubiți artiști români, Gabriel Dorobanțu. Soprana și managerul Teatrului Național de Operetă și Musical, Bianca Ionescu ne-a pregătit un moment special și un duet de excepție alături de Paul Surugiu-Fuego.(CITEȘTE ȘI: BIANCA A ÎNCEPUT SĂ ÎNDESEASCĂ ÎNTÂLNIRILE NOCTURNE CU FIUL MINISTREI DE LA FONDURI EUROPENE. BOZO I-A ”ȚINUT DE URÂT” LA LOFT ÎN LIPSA LUI BODI!)

Fuego continua să vă prezinte, și în acest sezon, tinerii excepționali ai României, iar în prima ediție vom fi cu toții uimiți de minunata Dora Gaitanovici, un muzician de excepție, care cântă la pian și la saxofon, compune și scrie versuri. Alături de Lucia Dumitrescu, care va cânta o piesă dedicată mamei, Paul Surugiu va aduce un omagiu Laurei Stoica, pe 9 martie împlinindu-se 13 ani de când aceasta ne-a părăsit prematur. Folk-ul va fi reprezentat de Maria Gheorghiu. Artista vă va purta în lumea muzicii sale și împreună cu Fuego, va trezi simțăminte puternice de patriotism, printr-un moment dedicat tuturor eroilor români. Atmosfera va fi desăvârșită de band-ul emisiunii, SUPERMARKET și baletul condus de Florin Mariș!(NU RATA, AICI: „REGELE JOCURILOR PE TELEFON” ARE, LA DOAR 26 DE ANI, SUPER-MAȘINI DE 1.000.000 €!)

Fuego începe un nou sezon al emisiunii sale ”Drag de România mea” la TVR 2!

„Tot ce e bun, tot ce are valoare și ce poate face diferența dintre minciună și realitate, merită continuat. Iată-ne așadar, în cel de-al doilea sezon “DRAG DE ROMANIA MEA!” Vom continua poveștile noastre și vom aduce în fața voastră alți eroi care-au definit țara și care pot fi modele pentru cei din urma lor. Vom celebra diversitatea și vom face ca bucuriile să se țină lanț, într-un ritm și-un program de calitate. Sunt sigur că o clipă de omenie ar fi de-ajuns pentru a recunoaște măcar că România are ce oferi, că provocarea e multiplă și că, în cele din urmă, ea este în fiecare, mai simplă și mai umană decât noi toți la un loc. Vă aștept cu drag!”, a mărturisit Paul Surugiu-Fuego.