Gabriela Cristea, atacată din nou în mediul online: „Minte cu nerușinare!”

Publicat: 28/06/2022 | 16:05
Gabriela Cristea Sursă foto: Instagram.com

Gabriela Cristea a ajuns din nou în atenția urmăritorilor săi din mediul online. Vedeta a fost luată la rost din cauza unor imagini pe care fanii le-au considerat total nepotrivite.

Deși pare a fi una dintre cele mai iubite femei din România, Gabriela Cristea a suferit un nou atac din partea urmăritorilor săi. Prezentatoarea emisiunii „Te vreau lângă mine” a fost criticată dur după ce a apărut în niște imagini care nu îi făceau cinste. Fanii de pe Instagram au dorit să îi amintească soției lui Tavi Clonda vârsta pe care o are și cum ar trebui să se comporte în mod normal.

VEZI ȘI: TAVI CLONDA, DEBUT ÎN ACTORIE. “JOC ÎNTR-UN SERIAL, E UN VIS ÎMPLINIT!” CUM ÎL AJUTĂ SOȚIA LUI, GABRIELA CRISTEA

Gabriela Cristea, victima atacurilor din mediul online

Deoarece este vară și toată lumea simte nevoia de a se răcori într-un fel sau altul, Gabriela Cristea a mers la piscină împreună cu familia sa. Atât ea, cât și actualul ei soț, Tavi, au postat mai multe imagini pe conturile lor de Instagram. Fanii au fost foarte atenți la felul în care vedeta arată și au părut nemulțumiți de faptul că aceasta are deja câteva kilograme în plus.

CITEȘTE ȘI: „VINE BEBE 3!” REACȚIA GABRIELEI CRISTEA, DUPĂ CE A FOST „DATĂ DE GOL” DE ANCA CIOTA

După imaginile de la piscină, Gabriela a urcat o fotografie care a stârnit din nou o mulțime de critici din partea urmăritorilor. Se pare că aceștia sunt de părere că prezentatoarea TV utilizează mult prea multe filtre. Deoarece nu au putut să se abțină, urmăritorii vedetei au început să o jignească și să îi sugereze să renunțe la aceste obiceiuri greșite de a posta fotografii și filmulețe utilizând filtrele unor aplicații de înfrumusețare.

Gabriela Cristea, criticată dur de fanii din mediul online. Foto: Instagram

„Minte cu nerușinare! Pozele sunt modificate!”, „Nu ești tu aici. E o femeie tânără și frumoasă”, ”Te-au pus pe Tik Tok că ești baba cloanța naturală”, ”Văd că Instagramul este numai pentru EA”, „De ce te modifici atât de mult în poze?”, sunt câteva dintre comentariile dure primite de aceasta.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult