George Burcea, în fața casei Andreei Bălan atunci când nimeni nu se aștepta. S-au confirmat zvonurile

Publicat: 25/04/2020 | 11:16

Continuă ceea ce internauții numesc ”lupta” dintre Andreea Bălan și George Burcea, iar evenimentele îi țin cu sufletul la gură pe care care au urmărit și urmăresc tot ceea ce se întâmplă în showbizul autohton. Despărțirea dintre Andreea și George i-a luat prin surprindere pe admiratorii cuplului, inițial crezîndu-se că partenerii de viață se vor împăca. Numai că scenariul s-a desfășurat cu totul altfel.

Andreea Bălan și George Burcea și-au transmis mesaje acide în mediul online, iar fanii s-au împărțit în două tabere. Cert este că povestea de dragoste pare să fie deja de domeniul trecutului, chiar dacă amintirile cuplului ar putea cântări fiarte greu în această ecuație sentimentală.

George Burcea a fost surprins în fața casei fostei partenere de viață, numai că aceasta nu a ieșit pentru a vorbi cu el. George era însoțit și de doi prieteni, iar în fața casei Andreei Bălan a stat mai multe minute. Ulterior, cei trei au pornit spre un supermarket din Capitală, potrivit informațiilor spynews.ro, la bordul unei dubițe de culoare albă pe care au preluat-o din apropierea casei Andreei.

(CITEȘTE ȘI: GEORGE BURCEA, NOU MESAJ TRANȘANT DUPĂ SCANDALUL CU ANDREEA BĂLAN DE PAȘTE: “PASĂREA PE LIMBA EI PIERE”)

Am responsabilitatea să ofer speranță și să fiu un exemplu pozitiv”

Andreea Bălan a scris pe contul ei de Instagram că ”vedetismul”  este bun doar pe scenă, nu în altă situație, plus că nu este amatoare de like-uri, fani și contracte de imagine.

“Ma stiti de mic copil si am crescut in fata voastra. Imi place ca sunt cunoscuta si nu mi-as fi dorit alta viata. Desi «vedetismul», da, e frumos pe scena, la tv, la evenimente, el vine si cu parti mai putin placute pe care trebuie sa le accept, iar statutul de persoana publica trebuie asumat. Imi asum ca nu imi apartin, ca viata mea este comentata, ca oamenii vor sa stie ce fac si cum fac. Imi asum ca trebuie sa zâmbesc frumos în societate, să răspund politicos tuturor, să ma prezint în diverse locuri unde am promis că merg, chiar dacă prefer să stau pe canapea cu o cană de ceai. Totodata, am si responsabilitati, nu doar sa beneficiez de like-uri, fani si contracte de imagine. Am responsabilitatea sa ofer speranta si sa fiu un exemplu pozitiv in momente mai putin placute si, pe cat posibil, sa ajut si sa fac lucruri bune si exemplare pentru cei din jur. Ador sa fiu pe scena si sa ofer lucruri frumoase si de calitate ?”. Iar George Burcea a reacționat, tot în mediul online. (VEZI ȘI AICI: ÎNTRE ANDREEA BĂLAN ȘI GEORGE BURCEA NU MAI EXISTĂ CALE DE ÎMPĂCARE: ”ACTELE S-AU DEPUS…”)