Ianis Hagi a făcut circ în Scoția pentru că e rezervă. „Nu sunt de acord! Știu cine sunt!”

Publicat: 19/08/2023 | 19:56
Ianis Hagi este nemulțumit că nu joacă mai mult la Rangers / Sursă Foto: Facebook

Sâmbătă, 19 august 2023, Rangers a înfruntat-o pe Morton în optimile de finală ale Cupei Ligii Scoției. Ianis Hagi (24 de ani) a început meciul ca rezervă, el fiind introdus pe teren abia în minutul 57. La finalul meciului, internaționalul român nu și-a putut ascunde dezamăgirea pentru faptul că este mereu rezervă.

Sâmbătă, Rangers a primit vizita celor de la Morton în Cupa Ligii Scoției. Formația din Glasgow s-a impus cu scorul de 2-1 și s-a calificat în sferturile de finală ale competiției. Golurile celor de la Rangers au fost marcate de Dessers (min 60) și Danilo (min 68). Oaspeții au punctat prin Gillespire (min 53).

(VEZI ȘI: Fanii CSA Steaua vor să-i dea lovitura de grație lui Gigi Becali. L-au reclamat la UEFA pentru că a pariat pe victoria echipei sale)

Ianis Hagi, dezamăgit că este mereu rezervă la Rangers

Ianis Hagi a început partida din postura de rezervă, el fiind introdus pe teren abia în minutul 57, atunci când l-a înlocuit pe Lammers. Internaționalul român a jucat destul de bine și s-a făcut remarcat prin câteva ocazii. Cea mai mare șansă de a marca a avut-o în minutul 70, atunci când a șutat puternic spre poarta lui Morton, însă portarul oaspeților a avut o intervenție providențială. După meci, Ianis a primit nota 5 din partea jurnaliștilor scoțieni.

„Nu a intrat cu adevărat în joc, dar a fost cât pe ce să înscrie cu un șut frumos cu stângul”, au notat jurnaliștii scoțieni.

La finalul partidei, Ianis Hagi nu și-a mai putut stăpâni dezamăgirea pentru faptul că este mai tot timpul rezervă. Românul a subliniat că se află într-o formă fizică excelentă și își dorește să joace mai mult. Totodată, Ianis nu s-a sfiit să spună că nu este de acord cu deciziile antrenorului Michael Beale, dar le respectă. Mai mult, mijlocașul nu a uitat să amintească lucrurile bune pe care le-a făcut pentru Rangers, alături de care a cucerit trofee importante.

„Oamenii se așteaptă să creez și să creez haos în apărarea adversă, atacuri ofensive, știu ce trebuie să fac. 

Cred că fiecare fotbalist își dorește să joace, în mod clar sunt dezamăgit de situația în care mă aflu, dar știți, respect deciziile, nu înseamnă că sunt de acord cu ele, dar le respect. E antrenorul acestui club, sunt un băiat simplu, iubesc fotbalul. Mă antrenez zilnic la 100%, vin după o accidentare de un an, știu cine sunt, îmi cunosc istoria la acest club, ce am făcut, vreau doar să joc fotbal. 

Nu sunt în poziția de a demonstra ceva cuiva, știu cine sunt ca jucător, știu ce am făcut aici când am jucat, ce am câștigat la acest club, atât trofee individuale cât și colective. Așa cum am spus sunt doar un băiat simplu, iubesc să joc fotbal, asta am făcut încă de când am început să merg, sunt fericit să fiu pe teren, să joc.

Nu m-am simțit niciodată mai bine. Vreau să mă bucur de fotbal”, a spus Ianis Hagi.

(NU RATA: 50 de milioane de euro pentru a cumpăra FCSB! Un afacerist american, de origine română, i-a făcut oferta lui Becali)