Idee de afacere românească, pornită doar cu 500 de euro. Alex și Alexandra au pornit cu un capital minim, într-o garsonieră din Dristor

Publicat: 04/03/2024 | 20:42
Doi români au dat lovitura cu o afacere deschisă în pandemie / sursă foto: colaj Pixabay

Alex și Alexandra au pornit o afacere românească, în urmă cu câțiva ani, cu doar 500 de euro. Întreaga idee a luat naștere în pandemia de coronavirus, într-o garsonieră din Dristor, reușind să culeagă roadele în acești ani. Vezi mai jos, în articol, povestea unui cuplu care oferă din suflet… pentru suflete!

Astăzi vă aducem în prim-plan o poveste care are la bază o dorință. În urmă cu trei ani și jumătate, în pandemia de Covid-19, doi soți, Alex și Alexandra, au pus bazele unei afaceri românești. Ideea a luat naștere în perioada când cetățenii aveau posibilități restrânse de mobilitate – situație de urgență, multe localuri au fost închise, iar viața socială, practic, intrase într-un declin.

Cu doar cinci sute de euro și o garsonieră din Dristor, a luat naștere o afacere românească. Care, de altfel, a devenit apreciată în rândul clienților. Alex Bogdan Stancu și Alexandra Stancu sunt cei doi soți care au reușit să aducă zâmbete pe chipurile oamenilor. Însă, ce afacere românească au cei doi parteneri de viață? În pandemia de coronavirus, cei doi au decis să pornească la drum cu 500 de euro, cu idei și dorințe și câteva materiale achiziționate. Inițial, au cumpărat plante, vase, dar și echipamentele necesare. Practic, ideea lor pendulează în jurul florilor – decorațiuni care aduc bucurie în sufletele oamenilor!

Vezi și JOBUL PLĂTIT CU 3000 DE LEI PENTRU 5 ORE DE MUNCĂ PE ZI! TÂNĂRUL CARE ÎL PRACTICĂ SE LAUDĂ CU BANII: „FĂRĂ ȘEF, FĂRĂ BIROU”

Afacere românească pornită cu 500 de euro

Au început să comercializeze aranjamente verzi și suculente, fiind destinate pentru decorarea locuințelor sau birourilor. De altfel, ulterior, Alex și Alexandra au decis să își extindă afacerea și să înceapă să formeze aranjamente florale și buchete de mireasă.

La momentul actual, cei doi soți, în vârstă de 30 de ani, au reușit să acapareze piața cu afacerea lor, devenind un furnizor renumit de decorațiuni florale. Pentru dezvoltarea acestei afaceri, au scos din buzunar, ulterior, peste 50.000 de euro. Iar anul 2023 a fost unul înfloritor pentru firmă, înregistrând o cifră de afaceri de 70.000 de euro, cu un profit de aproape 35 de procente.

Alexandru Stancu a spus, pentru businessmagazin.ro: „Afacerea noastră este una sezoniera din punctul de vedere al profitabilităţii. Avem trei perioade din an când încasările sunt mai mari – adică 1-8 martie, perioada evenimentelor private (mai-octombrie) şi perioada sărbătorilor de iarnă. Momentan avem puţini angajaţi, preferând ca, în perioadele aglomerate, să lucrăm cu colaboratori, care au fost în proporţie de 70% studenţi ai Facultăţii de Horticultură”.

Citește și  UN CUPLU DIN AUSTRALIA A GĂSIT REȚETA PERFECTĂ. FAC O MULȚIME DE BANI ȘI NICIUNUL NU MAI E NEVOIT SĂ MUNCEASCĂ

Sursă foto: colaj Pixabay