Legătura neștiută dintre Nicole Cherry și Cornelia Catanga: „Sunt de etnie romă și mă mândresc”

Publicat: 26/03/2021 | 22:03
Legătura neștiută dintre Nicole Cherry și Cornelia Catanga. Sursă foto: colaj Facebook

Acum ceva timp, Nicole Cherry a făcut câteva dezvăluiri care au uimit pe toată lumea. La momentul respectiv, artista povestea că este de etnie romă și se mândrește cu acest lucru. Mai mult, aceasta dezvăluia că este nepoata Corneliei Catanga.

Nicole Cherry a fost mereu o artistă asumată, iar din acest considerent, aceasta a povestit, la un moment dat, că este nepoata lui Aurel Pădureanu și că este de etnie romă și nu o deranjează deloc acest lucru.

„Eu sunt de etnie romă. Nu am spus până acum acest lucru pentru că nu am fost întrebată. Mă mândresc cu asta şi am recunoscut, aşa cum şi Connect-R a recunoscut. Sunt nepoata lui Aurel Pădureanu. El este frate cu bunica mea. Sunt nepoata domnului Aurel şi a Corneliei Catanga”, a declarat Nicole Cherry la Antena Stars, acum ceva timp.

Ce avere avea, de fapt, Cornelia Catanga

De-a lungul timpului, averea Corneliei Catanga a reprezentat unul dintre cele mai controversate subiecte. Deși oamenii se gândeau că artista se scaldă în bani, realitatea era, de fapt, alta.

Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu aveau probleme mari cu banii și de-abia se mai puteau întreține din sumele pe care fiul lor, Alexandru, se străduia să le ofere părinților săi. Acum ceva timp, Cornelia Catanga a vorbit despre problemele financiare grave pe care le avea.

”Trăiesc din ajutorul fiului. Sunt disperată, dacă Banca mi-a luat casa. Dacă i-aș fi dat în judecată, câștigam eu. Am fost amenințată de la Bancă. Eu nu am știut ce înseamnă chestia asta și decât să vină ei să mă dea afară, am plecat eu. Nu mi-a fost ușor. Fiul meu aduce bani în casă. Dar acum nu mai are nici el. Am vreo putere, ne crede cineva?”, declara Cornelia Catanga la Antena Stars, acum ceva timp.