Nuntă secretă în Familia Regală Britanică! Prințesa Beatrice s-a căsătorit azi

Publicat: 17/07/2020 | 19:17
Nuntă secretă în Familia Regală Britanică! Prințesa Beatrice s-a căsătorit azi

Prințesa Beatrice de York s-a căsătorit astăzi, iar nunta a fost una secretă. Iată cine este proaspătul soț al ducesei.

Fata cea mare a Prințului Andrew, Beatrice de York, s-a căsătorit astăzi cu alesul inimii sale, Eduardo Mapelli Mozzi.

Presa străină a dezvăluit că bărbatul este un magnat al imobilialelor în Italia. Nunta celor doi trebuia să aibă loc pe 29 mai, însă evenimentul a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus.

În cele din urmă, ceremonia a avut loc astăzi, la Capela Regală a tuturor Sfinților. Nunta a fost una restrânsă și au participat doar rudele apropiate. 

Regina a fost la nuntă

Totuși, printre cei prezenți s-au numărat și Regina Elisabeta și soțul său, Prințul Philip. De la începutul lui martie, cei doi s-au izolat la Windsor, nunta Prințesei Beatrice fiind primul eveniment la care iau parte de atunci. Desigur, Casa Regală a anunțat că la eveniment au fost respectate toate măsurile impuse de autorități din cauza Covid-19. 

Din momentul în care pandemia de coronavirus a pus stăpânire pe Anglia, nunțile au fost interzise. Evenimentele au fost permise din nou începând de pe 4 iulie, însă numărul participanților trebuie să fie mai mic de 31. 

„Ceremonia privată de căsătorie a prinţesei Beatrice cu domnul Edoardo Mapelli Mozzi a avut loc la ora 11:00, vineri 17 iulie, la Capela Regală ce poartă hramul tuturor sfinţilor din cadrul Royal Lodge, Windsor”, scrie într-un comunicat al Palatului Buckingham.

„La ceremonia desfăşurată în cadru restrâns au participat regina, ducele de Edinburgh şi alţi membri ai familiei regale. Căsătoria s-a desfăşurat cu respectarea recomandărilor relevante ale Guvernului (împotriva răspândirii noului coronavirus)”, se mai precizează în comunicat.

Foto: Shutterstock