Epidemia de coronavirus a determinat-o pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 94 de ani, să se retragă din viaţa publică, pe o perioadă nedeterminată. Suverana se va izola alături prințul Philip, la castelul Windsor.
Din cauza situației actuale care este extrem de periculoasă pentru Regină, care are o vârstă înaintată, s-a decis izolarea acesteia și anularea tuturor evenimentelor și întâlnirilor oficiale la care trebuia să participe. (CITEȘTE ȘI: REGINA ELISABETA A II-A A ÎMPLINIT 94 DE ANI! PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ISTORIE, MAJESTATEA SA RENUNȚĂ LA ONORURILE ADUSE ÎN ACEASTĂ ZI)
Regina își va petrece izolarea la Castelul Windsor, alături de prinţul consort Philip, iar toată agenda ei până în toamnă este suspendată. Astfel, Palatul Buckingham va fi închis pentru public vara aceasta, pentru prima oară în ultimii 27 de ani. De asemenea, evenimente precum petrecerile din grădină sau ceremonia de acordare a Ordinului Jartierei au fost anulate, potrivit The Sunday Times.
Deși această măsură a fost prevăzută până în mare până în toamnă, biograful regal Andrew Morton se teme că regina Elisabeta ar putea să nu mai revină niciodată la îndatoririle sale regale. Însă cel mai probabil suverana va putea fi văzută doar în transmisiunile TV. (VEZI ȘI: IRINA COLUMBEANU CALCĂ PE URMELE MAMEI EI! ADOLESCENTA ÎI SPRIJINĂ AFACERILE LUI MR. PINK, ÎN AMERICA)
„Este foarte trist, dar nu văd cum şi-ar putea relua regina îndatoririle regale. Nu vom scăpa de pandemia de Covid-19 prea curând, va dura luni de zile, dacă nu chiar ani. Ar fi prea riscant pentru Regină să mai aibă întâlniri oficiale“, a spus Andrew Morton, potrivit The Sun.