O companie de taxi aerian va fi înființată în România. Care este orașul ce va beneficia de acest serviciu

Publicat: 09/06/2022 | 22:07
Companie aeriană de taxi în România. Foto: pixabay.com

Prima companie de taxi aerian urmează să fie înființată în România, iar asta este o premieră la nivel european. Acest serviciu va putea fi folosit în curând pentru zboruri efectuate în Ungaria, Slovacia și Ucraina, precum și în orașe din țara noastră.

În curând românii se vor putea bucura de o experiență unică în Europa de Est. Cu o simplă aplicație vor putea să își găsească un avion care să îi transporte până în orașele în care trebuie să ajungă, iar prețurile vor fi de maxim 200 de euro.

CITEȘTE ȘI: CUM TE POATE AJUTA VITAMINA C ÎNAINTE DE A TE URCA ÎN AVION: „TE PROTEJEAZĂ MAI PUȚIN”

Companie de taxi aerian într-un oraș din România

Orașul în care va funcționa o astfel de companie este Satu Mare, Aeroportul Internațional fiind locul din care avioanele vor putea decola cu pasagerii care își doresc să ajungă într-un timp cât mai scurt la destinație. Potrivit ultimelor declarații, 90% din suma de bani de care este nevoie pentru a înființa o astfel de companie și pentru a crea o astfel de aplicație provine din fonduri europene, urmând ca restul de 10% să fie o investiție suportată de bugetul local.

„În ultimii ani am făcut foarte multe călătorii în Franţa, la Paris, acolo se practică foarte mult zborurile acestea de agrement. E un pic anormal să parcurgi un traseu de 150 de km în 3-4 ore sau chiar mai mult”, a declarat Mihai Pătrașcu, director Aeroport Satu Mare.

VEZI ȘI: CE NU AI VOIE SĂ IEI NICIODATĂ ÎN AVION? OBIECTELE INTERZISE ÎN BAGAJUL DE MÂNĂ, ATUNCI CÂND ZBORI

Mihai Pătrașcu a declarat că va fi vorba despre o firmă privată care se va ocupa de buna funcționare a acestui tip de taxi, urmând ca, treptat, lucrurile să se schimbe. În funcție de număr de pasageri care se vor afla la bordul aeronavelor care se vor înscrie în acest program, costurile se vor putea împărți. De asemenea, directorul aeroportului din Satu Mare a declarat că o cursă Suceava- Satu Mare poate fi făcută într-o oră și 10 minute de către majoritatea piloților, consumul de benzină fiind de 20-25 de litri.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult