Acasă » Știri » Ce nu ai voie să iei niciodată în avion? Obiectele interzise în bagajul de mână, atunci când zbori

Ce nu ai voie să iei niciodată în avion? Obiectele interzise în bagajul de mână, atunci când zbori

De: Valentina Ene 25/05/2022 | 10:40
Ce nu ai voie să iei niciodată în avion? Obiectele interzise în bagajul de mână, atunci când zbori
Obiecte pe care nu le poți lua în avion. Foto: pexels.com

Zborul cu avionul a devenit o activitate obișnuită pentru majoritatea oamenilor, tocmai de aceea nu mai reprezintă o surpriză atât de mare faptul că românii preferă să scutească foarte mult timp apelând direct la companiile aeriene existente. Totuși, dacă te afli printre persoanele care nu au călătorit niciodată cu acest mijloc de transport, iată câteva lucruri pe care nu ai voie să le deții în bagajul de mână.

Cei care au zburat cel puțin o dată cu avionul, știu deja la ce ar trebui să se aștepte în momentul în care se hotărăsc să plece în vacanță, tocmai de aceea își pregătesc bagajele din timp. Există, însă, persoane care nu au folosit acest mijloc de transport până acum, tocmai de aceea nu sunt informați cu privire la eventualele obiecte pe care nu ar trebui să le aibă în bagajul de mână, adică în bagajul pe care îl vor lua cu ei în avion.

VEZI ȘI: ÎNTÂMPLARE INEDITĂ! UN AVION A FOST NEVOIT SĂ REVINĂ PE AEROPORT, DUPĂ CE CĂPITANUL A FOST ATACAT DE O PISICĂ

Obiectele interzise pe care nu trebuie să le ai în bagaje, în avion

În primul rând, înainte de a-ți cumpăra biletul, trebuie să te interesezi care sunt limitele impuse de compania cu care urmează să zbori în ceea ce privește mărimea bagajelor de mână. De obicei, este vorba de dimensiunea 55x40x20 și de greutatea de 10 kilograme, însă unele companii aeriene pot avea reguli diferite.

Așa cum era de așteptat, în funcție de compania aeriană, vei fi nevoit să suporți niște costuri suplimentare în cazul în care bagajul tău de mână nu are greutatea maximă potrivită. În funcție de numărul de kilograme pe care bagajul tăul îl depășește, fie va fi transportat alături de celelalte în cala avionului, fie vei putea să îl iei cu tine în avion, însă te va costa destul de mult.

CITEȘTE ȘI: AVIONUL CARE A DISPĂRUT ŞI A REAPĂRUT 53 DE ANI MAI TÂRZIU. OAMENII DE ŞTIINŢĂ SUNT ULUIŢI

După ce ai descoperit care este limita pe care o poți atinge în momentul în care îți pregătești bagajul de mână, trebuie să iei în considerare și faptul că există o mulțime de obiecte pe care nu le poți lua cu tine. Printre acestea se numără armele, substanțele chimice, substanțele inflamabile, uneltele de orice tip, obiectele ascuțite, precum lame, cuțite, bricege, foarfece, tirbușoane sau siringi și orice fel de băuturi alcoolice sau non-alcoolice care nu au fost achiziționate de la magazinele din aeroport.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina citeste mai mult
Parteneri
Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar pentru orice buzunar
Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar...
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42 de ani!
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42...
Apariție INCREDIBILĂ: De la chelneriță, la IUBITĂ DE MILIONAR! Cine e cu adevărat românca Antonela, cucerirea fostului patron din fotbal
Apariție INCREDIBILĂ: De la chelneriță, la IUBITĂ DE MILIONAR! Cine e cu adevărat românca Antonela,...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Marilu Dobrescu rupe tăcerea despre „procedura secretă”. Dezvăluirile făcute au șocat o întreagă țară: „Cu fiecare injecție pe care ți-o faci, ai un strop de speranță”
Marilu Dobrescu rupe tăcerea despre „procedura secretă”. Dezvăluirile făcute au șocat o întreagă țară: „Cu...
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce...
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Ce ar face Adrian Minune dacă ar afla că fiica lui este înșelată de soț: „I-aș spune...”. Secretele pe care le are Karmen față de tatăl ei
Ce ar face Adrian Minune dacă ar afla că fiica lui este înșelată de soț:...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre ei doi: „Virginia, chiar nu mă șochează nimic în lumea asta, crede-mă.”
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape...
Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până la sfârșitul lui aprilie
Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste...
Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se vând în toată țara și sunt mai bune decât cele din import
Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se...
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, anunț neașteptat după 7 ani de relaţie: Am considerat că adevărul o să iasă la iveală!
Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, anunț neașteptat după 7 ani de relaţie: Am considerat că...
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
Smoothie poate crește riscul de DIABET, avertizează medicii nutriționiști. Care sunt alternativele
Smoothie poate crește riscul de DIABET, avertizează medicii nutriționiști. Care sunt alternativele
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă din timpul căsniciei cu Alina Sorescu:
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
Ce salariu ar primi chefii Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu de la Pro TV. Suma pentru care a lăsat în urma „Chefi la cuțite”
Ce salariu ar primi chefii Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu de la Pro TV. Suma pentru...
Peștele ieftin și bogat în vitamina D pe care îl găsești în toate supermarketurile din România. Nutriționistul Cristian Mărgărit îl recomandă: ”Este un miracol pentru imunitate”
Peștele ieftin și bogat în vitamina D pe care îl găsești în toate supermarketurile din...
Gigantul care deschide o nouă fabrică în România. E aproape de București, oferă 200 de locuri de muncă
Gigantul care deschide o nouă fabrică în România. E aproape de București, oferă 200 de...