O învăţătoare de 55 de ani din Vâlcea s-a sinucis, cu o săptămână înainte de începerea școlii

Publicat: 02/09/2019 | 14:08

Tragedie în Vâlcea. O învățătoare de la Școala Nr. 4 din Râmnicu Vâlcea și-a pus capăt zilelor, cu doar o săptămână înainte de începerea cursurilor. Nicoleta Grigoroiu, de 55 de ani, a fost găsită spânzurată, luni, în locuința sa din municipiu. (VEZI ȘI: IRINA RALUCA DOBRE, MAMĂ A DOUĂ FETIȚE, S-A SINUCIS ÎN SLOBOZIA. CUM AU GĂSIT-O ANCHETATORII)

Cadavrul a fost descoperit chiar de sora sinucigaşei. Deocamdată nu se știu motivele pentru care învățătoarea a ales să-și ia viața. Nicoleta Grigoroiu era un cadru didactic apreciat și iubit, ea apropiindu-se de vârsta de pensionare.

Criminaliștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea efectuează cercetări.

Școala începe în 9 septembrie

Prima zi de cursuri din anul şcolar 2019-2020 urmează să fie luni, 9 septembrie, anunţă Ministerul Educaţiei. “În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educaţiei Naţionale, de a stabili data începerii noului an şcolar prin consultarea tuturor părţilor implicate, ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul şcolar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie”, au precizat reprezentanții ministerului. (CITEȘTE AICI: CELEBRA CÂNTĂREAȚĂ DIN ANII ’70-‘80 SE AFLĂ ÎN DEPRESIE)

Structura anului școlar

Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

– vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);

– vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);

– vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menţionate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.