Oana Roman, noi declarații despre separarea de Marius Elisei: „Nu mai stă nimeni stresat”

Publicat: 07/02/2023 | 15:03

Oana Roman și Marius Elisei sunt în centrul atenției, după ce au decis să se despartă, din nou. Se pare că, de această dată nu mai există cale de întoarcere și nu va mai exista o împăcare între cei doi, după cum reiese din declarațiile vedetei.

Oana Roman și Marius Elisei și-au spus adio, din nou, iar vestea i-a luat prin surprindere pe toți. Deși păreau că nu pot sta unul fără celălalt, Oana și Marius au ajuns să nu se mai înțeleagă, așa că au decis să o ia pe drumuri separate. Marius a părăsit locuința, iar acest lucru pare că îi priește fiicei lui Petre Roman. În cadrul unui clip postat pe rețelele de socializare, Oana Roman susține că perioada în care se află acum este una foarte bună și susține că îi este bine așa cum este, în prezent.

A fost o noapte foarte bună. (…) În sfârșit, m-am odihnit. Este așa o liniște și așa o atmosferă relaxată în casă, încât nu vă puteți imagina. Nu vă puteți imagina ce eliberare incredibilă este că nu mai stăm stresați că deranjăm sau că cineva ar putea să se supere pe noi pentru că nu facem ce trebuie prin casă și este foarte mare bucurie.”, a transmis Oana Roman pe rețelele de socializare.

Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit, din nou / Sursă foto: social media

(CITEȘTE ȘI: Oana Roman, în război cu sora ei și cu Marius Elisei. Vedeta a răbufnit: ”M-am săturat de minciuni! Eu am probe audio”)

Oana Roman: „Nu mai stă nimeni stresat”

Mai mult decât atât, Oana Roman face referire la faptul că, de când Marius a părăsit casa în care locuiau împreună, lucrurile arată mult mai bine, pentru că nimeni nu mai e stresat cu faptul că ar putea deranja pe celălalt cu câte ceva.

„Nu mai stă nimeni stresat că cineva se deranjează sau are vreo nemulțumire și nu mai închidem ușa la dormitor ca să evităm să ne certe cineva”, a explicat fiica lui Petre Roman.

(VEZI ȘI: Oana Roman vrea să renunțe la numele de familie al soțului ei. Vedeta a cerut ajutorul fanilor)