Confecționează ouă de Paște din șervețele!

Publicat: 06/04/2018 | 23:02

Un terapeut din Arad îi învață pe copii, voluntar, cum să confecționeze ouă de Paște, din polistiren, șervețele și alte mici decorațiuni. Activitatea pare să-i încânte la culme pe cei mici, iar rezultatul este pe măsură: ouăle decorative sunt foarte frumoase, iar copiii își dezvoltă creativitatea. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, a pătruns în atelierul în care muncesc de zor „ajutoarele” Iepurașului. (VEZI ȘI: COLECȚIONARA DE ȘERVEȚELE)

„Iei oul în mână, apoi iei o pensulă și dai un strat subțire de lipici. Apoi aplicăm șervețelul. Mai dăm cu pensula pe margine, să lipim bine șervețelul, apoi mergem mai departe și luăm altă bucățică de șervețel”, le explică terapeutul Emma Inoan copiilor cum se fac ouăle decorative de Paști.

Ouăle confecționate cu ajutorul unor șervețele nu implică foarte multă muncă. Dar, pe cât se fac de ușor, pe atât de mult le dezvoltă copiilor creativitatea. Practic, cu ajutorul unei foi de șervețel, cu puțin lipici și cu ajutorul unei pensule, copiii reușesc să aducă, de Paște, frumusețe și culoare în casele părinților.

Din mâinile copiilor ies adevărate minuni în doar câteva minute

Terapeutul Emma Inoan și învățăceii ei

„Am pus lipici pe ou, apoi am tăiat câțiva trandafiri, i-am lipit și am dat cu încă un strat de lac peste”, spune micuța Teodora. La rândul, ei, Andreea vine cu completări: „Prima dată vopsim oul, apoi aplicăm puțin lipici și punem motivele”.

Un astfel de ou, din polistiren, cu motive de pe șervetele, poate fi confecționat în doar câteva minute, iar satisfacția reușitei este foarte mare. (NU RATA, AICI: CHEF-UL CARE SCULPTEAZĂ ÎN… FRUCTE ȘI LEGUME!)

„Am terminat, am niște trandafiri.

Ai un ou cu trandafiri?

Da! Mi-a luat vreo 2-3 minute. Acum pun lipici pe vârful oului pentru fundiță”, spune și Eduard.

 „Eu am terminat două ouă, am pus niște vopsea și după aia le-am pus pe niște șervețele și apoi am mai pus puțină vopsea peste. Mi se pare că au ieșit frumos. O să le pun de ornament”, spune încântată Daria.

Părinții sunt cei mai fericiți

Părinții și copiii sunt deopotrivă încântați de rezultatele muncii lor

Desigur că cei mai fericiți de faptul că cei mici deprind noi tehnici artizanale sunt părinții: „Priviți rezultatele copilașilor, sunt minunate, bravo!”. (VEZI ȘI: O PENSIONARĂ ESTE DESIGNER PENTRU… EA ESTE „MAMA PĂPUŞILOR”)

„Și-au însușit o nouă tehnică de a decora ouă, tehnica șervețelului. Este foarte utilă – nu numai în perioada aceasta, ci și în alte activități decorative. Sunt mândră de copilașii mei. Au fost foarte harnici și masa noastră de Paști va fi mult mai bogată, mai frumos decorată cu aceste ouă pregătite de ei”, spune Clara Borzak, mamă și învățătoare.

 Instructorul copiilor, Emma Inoan, îi învață pe cei mici să confecționeze ouăle voluntar, din plăcere.

 „Făcând ouăle, dezvoltăm și creativitatea copiilor, și imaginația, și gustul spre frumos și este și o relaxare și un ajutor pentru părinți”, explică terapeutul.

Cum se confecționează ouăle decorative de Paște

Copiii sunt foarte încântați de rezultatul muncii lor

 Costurile pentru crearea unui astfel de ou ajung la câțiva lei, în funcție de materialele de decor folosite. 

„Folosim un ou din polistiren, ampora, pe care, dacă are asperități îl dăm cu hârtie abrazivă foarte fină, de 400… Îl punem pe un băț din bambus și prima dată îi aplicăm un strat de vopsea de bază, care acoperă asperitățile și o să se prindă mult mai ușor șervețelul pe ou. Lăsăm oul la uscat. Luăm un șervețel, ne alegem șervețele cu motive mai mici, să arate bine și să și încapă pe ou. Iar de aici, de pe șervețel, desprindem primul strat, apoi decupăm motivele, după cum ne place… Aplicăm un strat subțire de lipci, pe ou, apoi așezăm motivul pe ou, iar cu ajutorul pensulei, spre exterior, ajutăm lipirea motivului. Urmează ornarea cu pietricere, fundițe și alte decorațiuni, după care, la final, se aplică un strat, două, de lac”, explică Emma Inoan tot procesul de fabricație a frumoaselor decorațiuni. (NU RATA, AICI: PLĂTESC MII DE EURO CA SĂ ÎNVEŢE SĂ ZBOARE! A PILOTAT PRIMUL AVION LA 15 ANI, IAR AZI…)

This browser does not support the video element.