Ozana Barabancea, dezamăgită de unul dintre cei mai cunoscuți bărbați din showbiz! “N-am știut că s-a însurat și am suferit…”

Publicat: 13/09/2022 | 14:00

Figura Ozanei Barabancea este sinonimă cu reprezentarea capacităților vocale în show-ul „Te cunosc de undeva!”, difuzat la Antena, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00. Angrenată într-o luptă aprigă pentru supremația cifrelor de audiență, emisiunea „Te cunosc de undeva!”, ajunsă la sezonul 18, trebuie să-i țină piept lui Dan Negru pe segmentul prime time. După prima ediție, calculele au fost câștigătoare pentru „Antene”, noua componență a „show-ului transformărilor” atrăgând publicul în fața micilor ecrane într-un număr covârșitor. Într-un interviu în exclusivitate pentru CANCAN.RO, Ozana Barabancea a vorbit despre „majoratul” emisiunii, dar și despre „favoritul” ei, Pepe, care nu a invitat-o la nuntă.

Prin distribuția „Te cunosc de undeva!” s-au perindat vedete care mai de care mai înzestrate la nivel vocal, mai mult sau mai puțin carismatice sau mai puse pe muncă.

Însă Ozana Barabancea își nominalizează favoriții, printre care se numără Theo Rose, Maria Buză sau Pepe. Cel din urmă a devenit prezentatorul emisiunii pe care Ozana o jurizează, dar schimbarea statutului în show nu este singura noutate pentru Pepe. Artistul s-a și căsătorit cu Yasmine Ody, iar Ozana Barabancea nu a fost invitată.

Ozana Barabancea își nominalizează favoriții show-ului „Te cunosc de undeva!” (Foto: CANCAN.RO)

(NU RATA: OZANA BARABANCEA REACȚIONEAZĂ LA „TORPILA” LUI MIHAI TRĂISTARIU. FOSTUL LOC 4 DE LA EUROVISION S-A „RĂSCULAT” LA ADRESA JURATEI DE LA ANTENE )

„N-am știut că s-a însurat și am suferit!”

CANCAN.RO: Exceptându-i pe concurenții de sezonul acesta, vreau să îmi spui trei concurenți care te-au impresionat de-a lungul timpului!

Ozana Barabancea: Theo Rose, Pepe, Maria Buză, Lucian Ionescu, nu sunt doar trei, sunt mult mai mulți! Dar au fost oameni care au debutat la „Te cunosc de undeva!”, unde Theo Rose a avut un parcurs foarte frumos, Maria Buză s-a reconfirmat, s-a reinventat, este minunată, o salut și o iubesc! Pepe, am declarat de fiecare dată că eu sunt fan Pepe. N-am știut că s-a însurat și am suferit, azi am aflat de la o persoană dragă mie, face: „Băi, s-a însurat Pepe!”. De ce nu mi-a spus și mie, că veneam să îi dau acolo o floare, să fiu alături de el, pentru că mie îmi este foarte drag! 

Ozana Barabancea, declarații despre nunta lui Pepe, la care nu a fost invitată (Foto: Instagram)

CANCAN.RO: Dar cum este să îl vezi acum în postura de prezentator?

Ozana Barabancea: Eu cred că orice se poate îmbunătăți, nu suntem perfecți, dar putem îmbunătăți prestația noastră dacă suntem serioși. Ori Pepe este un băiat serios și vrea să fie din ce în ce mai bine. 

CANCAN.RO: Cum vin la „Te cunosc de undeva!” personaje care nu au treabă cu muzica, așa cum este Nicolai Tand?

Ozana Barabancea: Cred că a riscat mult, treaba lui, nu sunt indulgentă absolut deloc. Toată echipa îl îmbrățișează, eu sunt echidistantă. Când e bine, e OK, când nu e bine, îl halesc!  

( CITEȘTE ȘI: OZANA BARABANCEA A ÎNCEPUT SĂ PLÂNGĂ ÎN DIRECT LA TV. CARE ESTE MOTIVUL: „AM VISAT ACEST MOMENT DE ANI DE ZILE” )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.