Părăsită de Bodi&Bădălău, Bianca “strălucește” mai tare ca niciodată. Cum am fotografiat-o în Primăverii, decoltată și cu Hermes-ul pe mână

Publicat: 24/02/2021 | 23:32

A bifat două despărțiri răsunătoare într-un interval relativ scurt, dar acest lucru nu o împiedică pe Bianca Drăgușanu să ”strălucească” mai tare ca niciodată. Blondina a avut o nouă apariție de milioane, iar CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile.

Viața sentimentală a fostei prezentatoare TV a fost extrem de agitată în ultima perioadă. A pus capăt relației tumultuoase cu Alex Bodi și, recent, s-a despărțit și de Gabi Bădălău, cel cu care a ”exersat” mai întâi o repriză de shopping calificat în Dubai, apoi o vacanță excentrică în Maldive. Cu toate impedimentele din viața sentimentală, Bianca Drăgușanu nu renunță atât de ușor la aparițiile sclipitoare.

Zilele trecute, CANCAN.RO a întâlnit-o pe blondină în traficul din Capitală. Aflată la volanul unuia dintre bolizii de lux pe care-i deține, Bianca Drăgușanu părea că avea un traseu bine stabilit. Fosta prezentatoare TV a condus direct către atelierul ei.

Bianca, în drum spre atelier

Imediat ce a ajuns în Primăverii, zona în care are biroul, dar și atelierul, după ce și-a parcat Mercedesul, blondina a furat toate privirile. Bianca a abordat o ținută extrem de mulată, ce-i punea în evidență fizicul ”de 10”, iar decolteul adânc se pare că nu a putut să treacă neobservat de reprezentanții sexului tare, care s-au bucurat de o priveliște fenomenală.

Bianca Drăgușanu nu se dezice de aparițiile sclipitoare

Cireașa de pe tort a reprezentat-o accesoriul atât de râvnit de orice femeie, pe care Bianca îl purta cu mare mândrie. Fosta doamnă Bodi și-a asortat ținuta mulată și sexy cu o geantă Hermes, care, cu siguranță, a fost remarcată de doamnele din zonă. Una peste alta, chiar dacă în plan amoros lucrurile nu stau, poate, așa cum și-ar fi dorit, blondina pare să fie într-o formă de zile mari și se dedică businessului. (VEZI ȘI: CLAUDIA PĂTRĂȘCANU O „DESFIINȚEAZĂ” PE BIANCA DRĂGUȘANU)

Bianca Drăgușanu și-a asortat ținuta sexy cu o geantă Hermes

Dezvăluiri tulburătoare

În urmă cu câteva zile, Bianca Drăgușanu a făcut dezvăluiri tulburătoare în direct, la emisiunea lui Dan Capatos. Ea a spus că a fost bătută așa de tare, încât a fost cărată de Alex Bodi din mașină până în casă.

”M-a bătut și m-a chinuit 4 ore. (…) Din două palme mă punea jos, iar eu, din adrenalina de moment, mă ridicam și iar mă punea jos. (…) A distrus mobila din casă. Am evitat doi ani jumătate să apar în circumstanțe de genul acesta.

Am zis OK, bănuiesc că există o strategie și, ca să evit strategia, am zis să le dau eu. Să nu mai fiu șantajată. Înainte să apară această poză, am discutat cu o prietenă bună de-a mea și de-a lui și, înainte cu trei zile să apară această poză, ea mi-a dat această poză cu mine”, a declarat Bianca Drăgușanu la Antena Stars. (NU RATA: BIANCA DRĂGUȘANU A IEȘIT MARCATĂ DE LA PARCHET DUPĂ CE L-A DENUNȚAT ALEX BODI)

”Se vede cum sunt cărată din mașină în casă. Cu ce am am trăit eu trei ani de zile, care m-a filmat. Nici nu pot să mă uit la imaginile acestea. Sunt cele în care m-a bătut cel mai rău. M-a cărat…(…) Nu aveam încotro, nu aveam de ales, în ce stare eram eu după atâtea ore de chin, telefonul îmi era la el, menajera era în casă, despre ce vorbim, în situații de genul nu ai de ales, când abia îți tragi picioarele după tine”, a mai spus Bianca Drăgușanu, la Xtra Night Show, referindu-se la imaginile publicate, în premieră, de CANCAN.RO.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp. 

This browser does not support the video element.