Pe ce a cheltuit Maria Dragomiroiu primii bani câștigați din cântat? “Doar ca să le văd expresia de bucurie”

Publicat: 23/06/2022 | 20:07

Maria Dragomiroiu reprezintă o imagine importantă pentru folclorul românesc. Datorită timbrului său vocal, interpreta de muzică populară a reușit să intre în industria muzicală încă din adolescență. Deși se bucură de multă vreme de o carieră de succes, Maria Dragomiroiu nu uită care au fost începuturile sale. Și, mai ales, ce a făcut cu primii bani pe care i-a obținut din cântat.

La doar 16 ani, interpreta de folclor a venit în București, la liceu. A fost și perioada în care a câștigat primii bani din cântat, iar bucuria a împărțit-o, imediat, cu cei dragi.

„Am mers pe jos aproximativ 6 kilometri, noaptea, doar ca să le văd expresia de bucurie”

Ba chiar artista a trecut printr-o adevărată aventură în drumul său victorios către casa părintească.

Maria Dragomiroiu și-a început cariera încă din liceu (Foto: Facebook)

„Eram liceană când am primit primii mei bani. Am făcut o imprimare la Casa Scânteii și am primit 330 lei. Era o imprimare pe care am trimis-o ca document de autenticitate și tradiție românească în străinătate.

Eu nu știam, eram încă elevă. Din acei bani am cumpărat pentru mămica mea o fustă de tergal, niște sandale și pentru tăticul încă ceva.

(CITEȘTE ȘI: TRAUMA PRIN CARE A TRECUT MARIA DRAGOMIROIU. A FOST BĂTUTĂ CU BESTIALITATE DE CĂTRE FOSTUL SOȚ: ”NU MAI AVEAM NICI UN FIR DE PĂR DE UNDE M-A APUCAT”)

Am urcat în tren sâmbătă seara, după ore, am venit în fugă de la Ionești până acasă.

Nu mai puteam de frică, treceau mașini noaptea și mă piteam în șanț. Am mers pe jos aproximativ 6 kilometri, noaptea, doar ca să le văd expresia de bucurie părinților mei. Am luat trenul următor și m-am întors la București”, a povestit Maria Dragomiroiu la Etno TV.

(VEZI AICI: CE FACE MARIA DRAGOMIROIU CU PĂRUL, DUPĂ CE ÎL TUNDE! NIMENI NU SE AŞTEPTA LA ACEST LUCRU)

This browser does not support the video element.