Povestea necenzurată a unei tinere din Iași, dansatoare într-un nightclub: ”Îmi era frică de orice când ieșeam pe stradă!”

Publicat: 20/10/2018 | 16:24
Povestea necenzurată a unei tinere din Iași, dansatoare într-un nightclub

Povestea necenzurată a unei tinere din Iași, dansatoare într-un nightclub, transmite fiori pe șira spinării. Irina a povestit jurnaliștilor de la BZI prin ce a fost nevoită să treacă o perioadă de timp și ce compromisuri a fost obligată să facă. Ea a cerut, acum, ajutorul unui terapeut. 

Irina era și este o fată foarte frumoasă. Iar frumusețea ei – coroborată cu o credulitate care nu poate fi trecută cu vederea – a atras atenția unor indivizi care făceau parte dintr-o grupare de crimă organizată. I s-a promis că va lucra doar ca dansatoare, numai că situația de la ”fața locului” a fost cu totul alta. Irina a fost obligată să se prostitueze și să satisfacă toate dorințele sexuale ale bărbaților cu bani, indiferent care au fost acestea.

Irina a fost racolată atunci când avea 18 ani. Filiera nu este una nouă, fiind deja ”bătătorită”. Un impresar artistic a reușit să o convingă, prin CV-ul impresionant și prin atestatul de impresariat artistic pe care îl deținea, că totul va fi bine, iar câștigurile materiale nu vor lipsi. Eduard Ioan Morun este numele respectivului impresar, iar Irina își amintește cu tristețe de acele zile:

„Mi-a aratat un album cu mai multe fotografii cu fetele pe care le-a impresariat. Mi-a spus ca toate au o situatie financiara foarte buna ca urmare a ajutorului pe care l-a oferit el. Era foarte convingator”, a povestit Irina.

CITEȘTE ȘI: BREAKING NEWS. A ”EXPLODAT” UN NOU MEGA-DOSAR DE PROSTITUŢIE! CE LEGĂTURI AU MAI MULTE ASISTENTE TV CU ANCHETA DIICOT

Povestea necenzurată a unei tinere din Iași, dansatoare într-un nightclub: ”Cu cât prețul șampaniei era mai mare, cu atât fetele stăteau mai mult cu clientul!”

Irinei i s-a promis, firește, că va dansa în cele mai tari cluburi de fițe din orașe mari ale României. Fata a crezut tot ceea ce i-a spus impresarul, numai că realitatea s-a dovedit a fi cruntă. A început activitatea la clubul L`Amour din Târgu-Mureș, unde – așa cum i s-a spus inițial – trebuia să danseze. Atât și nimic mai mult. Numai că, ulterior, Irina a fost obligată să întrețină raporturi sexuale cu clienții clubului.

Era vorba, după cum declară ea, de trei sau patru clienți pe seară. Da, erau seri în care exista doar un singur client, însă trauma nu poate fi ștearsă cu buretele. Iar credulitatea a costat-o scump. Bineînțeles, Irina nu era singura fată care presta servicii sexuale în respectivul club. Erau mai multe fete, iar prostituția se desfășura nestingherită de autorități. Și, bineînțeles, pe bani grei.

Exista, spune Irina, un cod nescris pentru bărbații care doreau să obțină serviciile sexuale ale fetelor. O șampanie ieftină însemna doar un dans în privat. O șampanie scumpă îți asigura servicii diversificate. O șampanie de 3000 de lei, spre exemplu, era o poartă deschisă pentru fanteziile de tot felul.

Programul, spune Irina, se desfășura, în fiecare zi, de la ora 22.00 până la 05.00 dimineața.

Citește mai mult pe bzi.ro.

CITEȘTE ȘI: UNUL DINTRE CEI MAI BOGAȚI ROMÂNI, ACUZAT CĂ ORGANIZA ORGII SEXUALE CU MINORE! PROSTITUATELE AU FOST INTERCEPTATE: ”NU SUNTEM DOAR NOI DOUĂ… SUNTEM PATRU ȘI DOUĂ DANSATOARE! E SURPRIZĂ PENTRU MOȘ!”