Premierul Viktor Orban ironizează România pe fondul „tensiunilor” cu președinția. Șeful guvernului de la Budapesta a postat imagine incredibilă. Ungaria Mare, cu tot cu Transilvania. FOTO

De: T.S
Publicat: 06/05/2020 | 17:52

Premierul ungar, Viktor Orban, a postat miercuri, pe pagina sa personală de Facebook, o imagine cu globul pâmântesc după Tratatul de la Trianon.

Atunci, pe harta Ungariei Mari se afla și Transilvania. Postarea e însoțită de un text care face referire la examenele de istorie ale elevilor.

Inițiativa premierului ungar vine la doar o săptămână după scandalul din România declanșat de adoptarea tacită în Camera Deputaților a unui proiect de lege inițiat de UDMR pentru acordarea de autonomie Transilvaniei, scrie G4media.ro

De unde a pornit „scandalul”

În aceeași zi, președintele Klaus Iohannis a respins categoric proiectul amintit mai spus și a acuzat PSD de înțelegeri subterane cu UDMR. La rândul său, PSD s-a mobilizat și a picat la vot în Senat proiectul.

Guvernul maghiar derulează mai multe politici publice prin care încearcă recuperarea „națiunii maghiare”. O recentă reformă a materiei predate în școlile din Ungaria prezintă, profund ideologizată, prezintă Transilvania drept casa maghiarilor.

Oficialii guvernamentali maghiari utilizează de câțiva ani în mod constant această hartă. În iunie 2019, România și Slovenia au condamnat publicarea pe site-ul Aabouthungary.hu, gestionat de cabinetul premierului Viktor Orban, a unei hărți reprezentând ”Ungaria Mare” din care statele vecine „rup” fiecare câte o bucată, România fiind reprezentată ca luând Transilvania.

În decembrie 2019, Viktor Orban a stârnit furia premierului Croației, Andrej Plenković, după ce liderul maghiar a prezidat o ședință a FIDESZ cu harta Ungariei Mari pe fundal. Spațiul Ungariei istorice cuprindea și bucăți din actuala Croație, iar acest mesaj transmis indirect de liderul de la Budapesta a fost catalogat drept ”o provocare” de către omologul său de la Zagreb.

La finalul lunii aprilie 2020, un ministru maghiar a acordat un interviu pentru BBC având pe fundal aceeași hartă, mai scrie sursa citată.