Principele Nicolae face dezvăluiri surprinzătoare despre supărările care îl frământă: „Asta m-ar ține pe loc, de fapt!”

Publicat: 23/07/2022 | 16:00

Principele Nicolae este invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA, care va fi difuzat sâmbătă, 23 iulie, începând cu ora 19.00, pe canalul de YouTube dedicat. Nepotul Regelui Mihai I al României și-a deschis sufletul și a vorbit despre cum trece peste supărări, dar și despre cum a gestionat declarația pe care mama sa a făcut-o la un moment dat cu privire la persoana lui.

În cadrul podcastului realizat de directorul editorial al Grupului Gândul, Principele Nicolae a mărturisit cum reușește să depășească momentele mai puțin frumoase din viața sa.

După cum susține chiar el, este dificilă trecerea peste supărări, însă soluția unei vieți neafundate în gânduri negative este aceea de a lăsa lucrurile așa cum sunt și de a merge mai departe.

„E foarte greu pentru oricine să treacă peste o ceartă, poate, și nu numai, dar până la urmă, indiferent de asta, trebuie să lăsăm lucrurile unde sunt și mergem înainte”, a spus Principele Nicolae.

Principele Nicolae își deschide sufletul în podcastul realizat de Adrian Artene / (Sursa: Captură video)

(NU RATA: Principele Nicolae continuă dezvăluirile emoționante! Postura de tată: ”Ea este stăpâna!”)

„Țin asta pentru mine și merg înainte”

Chiar dacă doi copii, o fetiță de un an și opt luni și un băiețel de doar trei luni, i-au schimbat complet viața, Principele Nicolae recunoaște că se întâmplă ca uneori să-i zboare gândul către situații negative.

Totuși, după cum mărturisește chiar el, se consultă cu soția sa, Alina, iar împreună găsesc rezolvarea, lăsând lucrurile unde sunt și mergând înainte, cu moralul ridicat.

Urmărește interviul integral cu Principele Nicolae, sâmbătă, 23 iulie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube ALTCEVA cu Adrian Artene!

Princess se supără din când în când, dar nu consumă energie pe acest lucru acum. Asta m-ar ține pe loc de fapt. E greu, din când în când, când mă gândesc la anumite lucruri.

«Princess, am o supărare cu un anumit lucru…», dar ce este important este să las asta unde a fost, țin asta pentru mine și merg înainte. Și trec peste probleme și așa”, a continuat Principele Nicolae.

Principele Nicolae a explicat cum gestionează situațiile mai puțin plăcute / (Sursa: Captură video)

(VEZI ȘI: Principele Nicolae face mărturisiri din perioada adolescenței în cel mai așteptat podcast de până acum: „Am stat la capătul mesei vizavi de Regină…”)

„Cred că mama mea, poate, a avut ceva de zis pe acest subiect”

Principele Nicolae a punctat și că ar putea rămâne deranjat de afirmațiile pe care mama sa le-a făcut, în trecut, la adresa lui, dar asta nu i-ar folosi la nimic.

„Pot să stau foarte supărat pe mama pentru ce a declarat, dar pentru ce? Nu mă ajută cu nimic. Nu pot să construiesc altfel”.

Principesa Elena, mama Principelui Nicolae și fiica Regelui Mihai I al României s-a dezis în trecut de faptele fiului său și a susținut că el nu a respectat intimitatea Regelui Mihai în perioada în care acesta era suferind.

Totuși, atunci când directorul editorial al Grupului Gândul l-a întrebat dacă într-adevăr e de părere că mama sa a făcut aceste afirmații, Principele Nicolae a răspuns: „Cred că cu toții știm răspunsul la asta. Cred că mama mea, poate, a avut ceva de zis pe acest subiect, dar mama mea știm cu toții că nu este neapărat un om public”.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.