Războiul plagiatului dintre Niculina Stoican și Olguța Berbec s-a încheiat. Ce verdict au dat judecătorii în cazul cântecului buclucaș

Publicat: 28/09/2023 | 11:15
Niculina Stoican, Angelica Stoican și Olguța Berbec / Foto: Facebook

Scandalul dintre Niculina Stoican și Olguța Berbec a luat sfârșit. După aproape trei ani, cât timp a ținut procesul, judecătorii au dat un verdict surpriză. Cele două artiste s-au certat public și au ajuns în instanță, din cauza unei melodii. Olguța a acuzat-o pe Niculina că i-a plagiat piesa, iar între cântărețe a pornit un adevărat război.

Nu mai este niciun secret faptul că Olguța Berbec a acuzat-o pe Niculina Stoican că i-a plagiat piesa. Cele două au pornit un adevărat război, apoi au ajuns în instanță. Olguța spera că va câștiga procesul și astfel Niculina va fi obligată să șteargă clipul video de pe toate platformele unde este postat. Ei bine, a avut parte de o surpriză!

Trei ani a durat procesul, iar, de curând, judecătorii au dat verdictul: melodia nu este plagiată! Niculina Stoican a vorbit și despre întregul conflict cu Olguța Berbec, mărturisind că este bucuroasă că toate probele aduse în proces au fost analizate de Institutul de Folclor, fapt care a dus la acest verdict.

„A durat mult și trebuie să mulțumesc instanței că a avut răbdarea și deschiderea necesară să analizeze în amănunt această speță destul de sensibilă. Folclorul aparține acestui popor și e greu să înțelegi atunci când nu ai informațiile necesare. Sunt foarte bucuroasă că s-a întâmplat așa, decizia de astăzi poate fi un precedent care va asigura libertatea creatorilor de cântec popular de a păstra dinamismul, de a asigura continuitatea prin varianta fenomenului de folclor. Eu mă bucur din suflet că s-au cerut probe, că au fost ascultate, că s-a făcut o expertiză de către Institutul de Folclor, cel mai înalt for care poate analiza o speță de genul acesta.”, a dezvăluit Niculina Stoican, pentru Star Popular.

CITEȘTE ȘI: E SCANDAL CÂT CASA ÎNTRE NICULINA STOICAN ȘI CONSTANTIN ENCEANU. S-A AJUNS LA JUDECATĂ, IAR ACUZAȚIILE CÂNTĂREȚULUI SUNT GRAVE: „VREAU PE SCENĂ, NU VREAU SĂ MĂ PENSIONEZ”

Cântăreața din Mehedinți susține că nu s-a inspirat din piesa ei, pentru că oricum există o variantă a melodiei înregistrată și-n 2013. Melodia Olguței a apărut în 2019, iar a Niculinei în 2021. Artista este de părere că „rivala” sa a încercat să-și atribuie merite care nu ar fi ale ei, de fapt.

Eu nu m-am inspirat din piesa ei. Există o variantă înregistrată și în 2013, de ea în 2019, și de mine în 2021. Este un punct de răscruce pentru că, uneori, oamenii încearcă să-și atribuie merite sau lucruri și nu este normal să se întâmple așa.”, a mai spus fiica Angelicăi Stoican.

CITEȘTE ȘI: REACȚIE FURIBUNDĂ A NICULINEI STOICAN, DUPĂ DEZVĂLUIRILE DIN CANCAN. INTERPRETA I-A RĂSPUNS LUI CONSTANTIN ENCEANU ÎNTR-UN MOD MISTERIOS

Niculina Stoican, atac dur la adresa Olguței Berbec

Directorul Ansamblului Maria Tănase a vorbit despre folclor ca fiind o speță delicată, care trebuie înțeleasă în primul rând. Aceasta susține că artiștii trebuie să studieze etnomuzicologia, pentru că nu este o rușine niciodată să înveți. El i-a adresat indirect cuvinte dure Olguței Berbec, spunând că este o rușine să fii ignorant și să emiți pretenții.

„Trebuie să-i mulțumesc din tot sufletul avocatei Cristina Adriana Vultur pentru răbdare, sunt aproape trei ani. Folclorul este o speță delicată și trebuie să-l înțelegi. De ce ai voie să te inspiri de cel de lângă tine. Cumva, dacă privești lucrurile strict pe legislație, pare împotriva legii și a firii. Dar, mergând mai departe și căutând în definiția folclorului și în etnomuzicologie, sunt științe pe care cei care cântă să le studieze un pic. Nu este o rușine să înveți, este o rușine să fii ignorant și să mai și emiți pretenții pe deasupra!”, a conchis artista, conform sursei citate mai sus.