Românul care l-a văzut și a vorbit cu Dumnezeu. Cum l-a descris Petrache Lupu pe Creator și ce a spus despre întâlnirea divină

La sfârșitul lunii mai 1935, înainte de Rusalii, când ciobanul Petrache Lupu, pe atunci în vârstă de 28 ani de ani, se întâlnea pentru prima dată cu Dumnezeu. În locul numit “La Buturugi”, lui i se arată un “Moş” cu barba albă până la brâu şi cu mustăţi foarte lungi. Plutea la vreo două palme deasupra pământului. În loc de haine era acoperit peste tot numai cu păr alb şi moale ca mătasea, ce-i cobora până la tălpi.
“Moşul” l-a îndemnat să le zică preotului şi oamenilor să se pocăiască, să vină la biserică şi să ţină sărbătorile, altfel mânia lui va fi cumplită. După un răstimp de câteva săptămâni de ezitări şi trei întâlniri cu “Moşul”, Petrache îi povesteşte totul părintelui bisericii din sat. Vestea viziunilor s-a răspândit ca fulgerul.

Mulțime de oameni din toată ţara prind a se pune în mişcare către Maglavit, unde ciobanul, ce abia vorbea până la minunea întâmplării, propovăduieşte, tot mai clar şi cursiv, întoarcerea la credinţă şi la cele sfinte. Puterile lui Petrache Lupu par a spori, iar el începe să facă preziceri, bolnavii se însănătoşesc prin simpla lui atingere, iar ploaia se venea la rugile sale până şi-n zonele cele mai uscate. Se presupune că într-un an, 1935-1936, peste două milioane de români au căutat alinare la Maglavit.

E vizitat decătre înalți prelați, episcopi, de oameni de cultură sau de ştiinţă. Regele Mihai I îi botează unul dintre fii, printr-un reprezentant regal, iar mareşalul Antonescu îl duce cu un avion pe frontul din Est, pentru a binecuvânta trupele române. Petrache Lupu prezice pierderea războiului şi mari distrugeri aduse de o “stea de la Răsărit”. În tot acest șir de ani, se strâng milioane de lei din donaţiile credincioşilor. Totuși, alesul Domnului avea să trăiască modest, indiferent de regimul politic, până la plecarea sa dintre vii, în 1994. Anul trecut, osemintele “Sfântului de la Maglavit” i-au fost deshumate din cimitirul satului natal.

Primele întâlniri cu Divinitatea

Ciobanul Petrache Lupu avea probleme de vorbire şi fusese lăsat la vatră din armată fiindcă suferea de debilitate mintală. Amănuntul a oferit credibilitate suplimentară în ochii unora care erau deja dispuşi să creadă în vorbele lui.
Păstorul îl vede din nou pe Dumnezeu în următoarele două săptămâni, pe 7 şi 14 iunie. Mesajul transmis este acelaşi, anume să meargă şi să le spună oamenilor că dacă „nu se potolesc , dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele şi dacă nu vin la biserică, atunci le rup muncile”. A doua zi, Petrache Lupu începe să glăsuiască despre întâlnirile sale cu Creatorul. Locuitorii comunei încep să fie convinşi de justeţea vedeniilor ciobanului. Din ce în ce mai multe persoane vor să îl vadă pe cel „care a vorbit cu Dumnezeu”. Zvonurile despre „minunea de la Maglavit” ajung şi în atenția a doi jurnalişti de la trustul din Sărindar – F. Brunea-Fox şi Samson Abramovici.

Minunile apar în presă

Înțelegând posibilitatea unui reportaj de senzaţie, cei doi ajung la locul cu pricina, unde găsesc „adunat întregul sat, bărbaţi, femei şi copii care trăgeau după ei purcei şi câini lăţoşi”. Aceeaşi agitaţie este observată şi pe „şoseaua care duce într- acolo sătenii au uitat de muncile câmpului şi de necazurile secetei”. Totuşi, relatarea este limitată la interviul cu Petrache Lupu, cei doi gazetari fiind destul de circumspecți în a trage concluzii pripite. Noi reportaje sunt publicate în următoarele săptămâni descriind pe larg cuvintele pe care i le-ar fi spus „Moşu” despre păcatele săvărşite şi nevoia de a intra „pe calea cinstei şi dreptăţii”, în caz contrar „prăpăd şi foc vor cădea peste dânşii”.
Totul este alimentat de o nouă viziune. Pe 7 iulie a văzut „o stea luminoasă şi mare”, având în colţurile stelei „ploaie, vânt, foc şi cărbune”, Cel Divin spunându-i „că dacă lumea se va pocăi, va face cu această stea semnul crucii în faţa lui Petrache şi a oamenilor”. Nu putea lipsi din peisaj Necuratul. În data de 8 august, Dumnezeu l-ar fi „scăpat” pe Lupu aruncând în diavol cu o „minge mare, în mijloc fiind o cruce de foc”. Mulţi au pus sub semnul întrebării ultimele două relatări, considerându-le simple adăugiri, fără importanță făcute ulterior.

Diagnosticul unui doctor

Un medic trimis la Maglavit ajunge la concluzia că Petrache Lupu „aude, vede bine, are o judecată clară, nu am remarcat nimic din cortegiul nevropatiilor congenitale (…) atât cât cultura mea medicală îmi permite, pot afirma că acest biet cioban nu este un om anormal”. Academicianul Gheorghe Marinescu este mai prudent, dar nici el nu exclude în clar ipoteza omului din sat: „Pentru mine e vorba de un fenomen mistic, este reacţia unui suflet drept, primitiv, dar cinstit”.

Evident, „setea de credinţă” fiind fără sfârșit, era oarecum previzibilă exploatarea sentimentului religios de către unii interesaţi în a-şi suplimenta banii. Cel care şi-a arogat dreptul de purtător de cuvânt a fost preotul din comună, Nicolae Bobin. El a tipărit o mică broşură în care prezintă minunile de la Maglavit, unele dintre ele ar fi fost adăugate chiar de omul bisericii, scopul mărturisit fiind „de a nu se răspândi ştiri eronate cu privire la aceste revelaţiuni”. Totuşi, părintele Bobin nu uită să adauge faptul că „reproducerea şi retipărirea broşurei este interzisă şi rezervată numai preotului N. Bobin”. Mai mult decât atât, acea cărticică cu este comercializată, banii din vânzări ajungând în buzunarele acestuia. Constantin .Argetoianu îl considera „un şmecher” şi „un tip de popă puţin obişnuit. Înainte de a fi popit a fost ofiţer în armată, apoi dat afară din oştire, samsar, antreprenor şi se zice chiar actor”. Apoi, ia ființă şi un comitet pentru ridicarea unei Mânăstiri.

„Mânăstirea Atotputernicului”

Pentru acest demers, în comitetul de onoare au fost alese importante persoane, precum: Pamfil Şeicaru, Stelian Popescu, Gheorghe Cantacuzino, Gheorghe Brătianu, Dinu Brătianu, Gheorghe Tătărescu sau Constantin Argetoianu. Exista şi un aşa-numit comitet activ, din care făceau parte Petrache Lupu, Nicolae Bobin, senatorul Toma Vălăreanu, a cărui moşie se afla în localitatea Maglavit, primarul comunei şi alte personaje locale. Preşedinte de onoare a fost ales însuşi Episcopul Râmnicului Noului Severin, Vartolomeu Stănescu.
Trei ani mai târziu, un decret regal publicat în Monitorul Oficial, confirmă apariţia Fundaţiei „Maglavit”. Rolul noului organism era de administrator al fondurilor obţinute din donaţii, subvenţii de la stat, sume colectate de la pelerini (2.5 milioane lei) şi depuse pe numele lui Petrache Lupu. Mai era responsabilă de construirea Mânăstirii şi de ridicarea unor „aşezăminte de asistenţă social”. Fundaţia era condusă de Patriarhul Miron Cristea, aceasta fiind scutită „de orice impozite sau taxe de orice natură către Stat, judeţ şi comună”.

Cum s-a încheiat fenomenul de la Maglavit

Din păcate, evenimentele externe vor acapara atenţia regelui şi a opiniei publice, iar proiectul nu a fost dus până la capăt. Jurnaliștii de la “Curentul” au încercat să atenueze scepticismul, prezentând „tot felul de pedepse căzute pe capul unor necredincioşi, care luaseră în deriziune cuvintele ciobanului”. Unul dintre ei ar fi „paralizat, altul şi-a rupt mâna sau piciorul”. Într-o „cârciumă plină cu zeflemitori” ar fi sărit în aer „un sifon”. Treptat, interesul pentru Petrache Lupu scade, iar după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial şi instalarea comuniştilor la putere, „Sfântul de la Maglavit” dispare definitiv din peisajul public. Acesta va supravieţui regimului de dictatură.