Sacrificiile nebănuite pe care Oana Radu le-a făcut pentru a avea succes: ”Îmi e și rușine”

Publicat: 09/12/2021 | 15:21
Oana Radu/ sursă foto: Instagram

Oana Radu a avut parte de o copilărie cu multe neajunsuri, însă a știut  ce să ceară de la viață, iar viața i-a surâs. A ajuns una din cele mai bune voci din România și își permite orice visează noaptea. În cadrul unui interviu, Oana Radu a vorbit despre sacrificiile nebănuite pe care le-a făcut de-a lungul anilor. 

Oana Radu a mărturisit că muncește mult pentru tot ceea ce are acum, însă vedeta nu s-a născut în puf. A avut o copilărie în care a trebuit să se lupte cu neajunsurile, însă speranța că va ajunge cea mai bună a fost singura care nu i-a lipsit. Chiar dacă acum își permite orice, Oana Radu muncește pe măsură, are propria afacere, este una din cele mai bune voci din România, iar tot ce îi mai lipsește sunt câteva ore în plus la cele 24 dintr-o zi obișnuită:

(VEZI ȘI:OANA RADU NU-ȘI ADUCE AMINTE CU PLĂCERE DE FOSTELE RELAȚII. “AM AVUT PARTE DE VIOLENȚĂ FIZICĂ ȘI VERBALĂ. PLÂNGEAM ȘI GĂSEAM FERICIREA ÎN MÂNCARE”)

”Tu știi cât muncesc eu pentru 9.000 de euro? Mă trezesc la 5 dimineața. Fac o oră sau 45 de minute cardio pe stomacul gol, apoi iau micul dejun. Merg la sală și mă antrenez două ore, apoi merg să fac tranzacții la bancă sau plătesc furnizori. Merg la croitoreasă și las materialele pentru lenjeriile modelatoare, mă ocup de grupul de slăbit. Apoi merg la studio și stau până pe la 7-8 seara, uneori și mai târziu. Îmi iau întotdeauna casoletele cu mâncare la mine, pentru că am ore fixe la care trebuie să mănânc. Mănânc oriunde aș fi și mănânc întotdeauna.

Ajung acasă și fac facturi, preiau comenzi, uneori fac și coletele, editez singură pozele, mă gândesc la colecții noi, îmi filmez singură campaniile, editez filmările, mai lucrez la piese. Chiar muncesc foarte mult. (…) Am mașina în rate. Nu-mi ajung banii. Noi ne-am achiziționat un apartament. Am dat un avans mai mare și în fine, mai trebuie să dăm niște bănuți. Am tot așteptat să ne luăm câte ceva. Îmi doresc o geantă, pantofi și o brățară. Am zis că mai aștept puțin și când o să fiu super-bogată, pentru că o să fiu, când o să-mi vină banii o să-mi iau tot ce vreau”, a povestit Oana Radu la „Teo Show”.

Oana Radu: ”Am fost un copil sărac”

(VEZI ȘI:OANA RADU, MOMENTE DE COȘMAR! CUM A TRECUT ARTISTA PESTE MOARTEA FOSTULUI IUBIT. „AM FOST ÎN IAD…”)

Oana Radu a împlinit 28 de ani pe 7 decembrie, iar soțul ei a avut grijă ca cea mai frumoasă zi din an să rămână în amintirea ei. Pentru că își dorește să-și vadă soția fericită și pentru că știe ce îi aduce zâmbetul pe buze, Cătălin i-a oferit o sumă frumușică de bani, mai exact 9.000 de euro, dar și posibilitate de a mânca tot ceea ce poftește. Prin urmare, la petrecerea organizată de ziua ei, Oana Radu și-a făcut de cap cu toate mâncărurile ”interzise”:

”Cel mai frumos cadou a fost că soțul meu m-a lăsat să mănânc ce vreau. Am avut aperitive, paste, pizza, fructe de mare, dulciuri, sărățele, suc, prăjituri, torturi. Am avut două torturi. A fost cu mult caramel sărat. M-am simțit foarte bine. Soțul meu… ce cadou să-mi facă?! Noi muncim foarte mult împreună și nu ne facem cadouri la modul că «îmi doresc asta, ai putea să scoți bani din firma noastră să…». M-am hotărât la un buget și i-am zis.

Oamenii care se uită acum la TV vor zice că sunt superficială. Eu am fost un copil foarte modest și am muncit pentru tot ce am. Eu am fost un copil sărac, atunci când începi să faci și tu 2-3 lei îți dorești și tu două-trei chestii. Bugetul a fost de 9.000 de euro. Îmi e și rușine să spun, că poate acasă sunt oameni care au multe lipsuri”, a declarat Oana Roman în emisiunea lui Teo Trandafir.

Sursa foto: Arhiva CANCAN