Scandal de proporții în Iași! Un medic veterinar a fost bătut de doi indivizi. Ce pedeapsă riscă agresorii

Publicat: 15/11/2021 | 11:50

Un scandal de zile mari a avut loc în cabinetul unui medic veterinar din Iași. Bărbatul a fost bătut de doi indivizii pentru că ar fi refuzat să le semneze acestora niște acte. Agresorii au ajuns în fața judecătorilor și vor plăti pentru acțiunile lor.

Întregul scandal ar fi pornit de la refuzul medicului veterinar de a semna câteva acte. Acest lucru se pare că i-a enervat la culme pe cei doi agresori, tată și fiu, care nu au stat mult pe gânduri și au încercat să îl convingă pe medic cu forța. (CITEȘTE ȘI: SCANDAL LA VASLUI, DE LA MANELE. AFLAȚI ÎN STARE DE EBRIETATE, UN COPIL DE 13 ANI ȘI TATĂL LUI ȘI-AU RUPT CU BĂTAIA VECINII. ÎN ÎNCĂIERARE S-AU FOLOSIT DOUĂ CUȚITE ȘI UN TOPOR)

Cei doi erau crescători de animale, având o microfermă și aveau nevoie de avizul medicului pentru  documentele sanitar-veterinare, pentru a putea vinde animalele. Însă, medicul a refuzat să semneze, pe motiv că animalele nu se aflau într-o stare de sănătate bună.

„În momentul la care unul dintre inculpați a vrut să vândă ovinele pe care le avea în proprietate, persoana vătămată, care este medicul veterinar responsabil de microferma inculpatului, a refuzat să-i avizeze documentele sanitar-veterinare, pe motiv că animalele nu erau într-o bună stare de sănătate”, au spus oamenii legii, potrivit biz.ro

Agresorii o să fie pedepsiți

Medicul veterinar cu greu a scăpat de cei doi indivizi. Aceștia le-au agresat fizic și verbal și chiar l-au amenințat cu moarte. I-au aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului, determinând căderea acestuia, iar apoi i-au aplicat acestuia lovituri cu pumnii și picioarele, până când persoana vătămată a reușit să se ridice și să fugă.

Acum, cei doi agresori au ajuns în fața judecătorilor și urmează să plătească pentru faptele lor. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău i-au amendat penal pe cei doi pentru lovire sau alte violențe, cu suma de 5.400 de lei, cu amânare, și cu 9.600 de lei, pentru lovire sau alte violențe. Mai mult, aceștia trebuie să execute și muncă în folosul comunității.

„Instanța dispune, ca obligație în sarcina inculpatului ca acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 50 de zile, pe care o va executa în cadrul Primăriei comunei Scobinți sau al Școlii Fetești, comuna Scobinți, județul Iași”, au menționat judecătorii ieșeni.

(VEZI ȘI: SCANDAL ÎNTR-O PENSIUNE DIN IAȘI! TURIȘTII AU RECLAMAT CONDIȚIILE PRECARE, IAR CONDUCEREA SPUNE CĂ OFERĂ SERVICII DE LUX.)