Selly, achiziție de sute de mii de euro! Și-a cumpărat apartament la un metru de plajă

Publicat: 15/08/2023 | 20:42

Selly schimbă macazul și se orientează spre piața imobiliară. Recent, celebrul vlogger a făcut o achiziție de sute de mii de euro, care i-a lăsat pe mulți cu gura căscată. Tânărul și-a anunțat fanii din mediul online că și-a cumpărat un apartament într-un complex de lux din Mamaia, situat la doar un metru de plajă. Cât a scos Selly din buzunar pentru o locuință cu două camere?

Selly a făcut prima investiție în domeniul imobiliar. De ceva timp, vlogger-ul se gândește să achiziționeze un apartament pe litoral și a ales unul din stațiunea Mamaia. Locuința cumpărată se află într-un complex de lux, a cărui construcție o să fie finalizată până la finalul anului 2024. Acesta este poziționat într-o zonă bună, aproape de cluburile de fițe din stațiune, dar și la doar un metru de plajă. Pentru acest apartament Selly a fost nevoit să bage adânc mâna în buzunar.

(CITEȘTE ȘI: CANCAN.RO L-A ”DESCUSUT” PE SELLY: AȘA SPARGE BANII! NU A MINȚIT-O PE DENISE RIFAI! CHIAR CHELTUIE 20.000 € LUNAR)

Selly, achiziție la malul mării

Selly și-a anunțat fanii din mediul online că de acum este proprietarul unui apartament la malul mării. Este prima achiziție imobiliară a vlogger-ului și este cât se poate de mândru de alegerea făcută. Apartamentul are două camere, 102 metri pătrați construiți și este situat la un metru de plajă. Tânărul spune că imobilul se situează în cea mai bună zonă din Mamaia, aproape de toate cluburile de fițe din stațiune.

Pentru apartament, Selly a scos din buzunar o sumă impresionantă de bani. Deși nu a oferit prețul exact, acesta a menționat că locuințele în complexul rezidențial pornesc de la prețul de 170.000 de euro, așa că vlogger-ul a scos din buzunar cel puțin această sumă. Însă, spune că prețul este unul corect, mai ales având în vedere facilitățile pe care complexul o să le ofere.

Deși și-a luat casă nou, Selly nu intenționează să se mute pe litoral și spune că apartamentul o să îl ofere spre închiriere atunci când o să fie gata.

„Foarte mulți m-ați întrebat despre apartamentul pe care mi l-am cumpărat în Mamaia. Am cumpărat un apartament cu două camere, de 102 metri pătrați construiți, la etajul 13, al unui bloc care are 15 etaje. Cel mai bine poziționat bloc posibil din toată Mamaia, aflat între Nuba și Breeze, extraordinar de aproape și de Loft. Este aproape lipit efectiv de Nuba. Este la un metru de plajă.

Prețurile încep de 170.000 de euro, însă evident că pe plângă acest bloc este o rețea întreagă de facilități. Vorbim de un complex rezidențial unde ai restaurante, unde ai consilieri care pot să se ocupe să îți ia masă la Nuba sau unde vrei tu. Pot să se ocupe de toate aceste lucruri și la cel mai înalt nivel.

Ai plajă, ai piscină, ai tot ce îți trebuie pentru o vacanță, pentru un weekend super plăcut. Mi se pare foarte bună ideea de a avea un apartament la Mamaia, că mergi mult mai des pe aici, vara toate cluburile sunt deschise. Mamaia chiar e o stațiune plină de viață și de asta consider că am făcut o investiție bună”, a spus Selly, în mediul online.