L-au diagnosticat pe Horia Moculescu! Motivul REAL pentru care a ajuns sa fie internat in spital

• Showbiz

Maestrul Moculescu asteapta cu interes selectia nationala Eurovision

Declaratia a fost facuita luni, pentru MEDIAFAX de apropiaţi ai familiei.

Potrivit surselor citate, Horia Moculescu a fost internat duminică dimineaţa în Spitalul Floreasca, fiind supus mai multor investigaţii medicale pentru a se stabili cauza durerilor abdominale.

Diagnosticul pus în urma investigaţiilor este de colică biliară, iar medicii vor decide dacă este necesar ca Horia Moculescu să fie operat, au precizat sursele citate.

Horia Moculescu vrea sa-i cumpere Nidiei locuinta in care sta de cand era mica

Horia Moculescu, născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu-Vâlcea, este pianist, interpret vocal, compozitor, mediator şi creato r de programe TV. A învaţat autodidact acordeonul la vârsta de şase ani, apoi a urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieţi (astăzi Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică uşoară la pian şi la acordeon.

Horia Moculescu este internat la Spitalul Floreasca şi ar putea fi operat

A.P

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Anisia Gafton a devenit mamă! Primele declarații emoționante după naștere: „Cel mai frumos sentiment din lume!”
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24

Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania