Și-a distrus viața pentru popularitate! Un adolescent s-a desfigurat din cauza unei provocări pe TikTok

Publicat: 02/05/2023 | 11:28

Provocările lansate pe TikTok fac tot mai multe victime în rândul tinerilor. Din dorința de popularitate, aceștia chiar își riscă de multe ori viața. Este și cazul unui adolescent din Statele Unite ale Americii, care a rămas desfigurat în urma unei astfel de provocări stupide. 

În ultimii ani, provocările lansate pe diverse rețele de socializare au devenit extrem de populare printre tinerii din întreaga lume. Din păcate, nu de puține ori aceste glume, aparent inofensive, au dus la adevărate tragedii. Mulți tineri chiar și-au pierdut viața încercând să-i impresioneze pe ceilalți utilizatori ai rețelelor de socializare.

(VEZI ȘI: Surpriză la Chefi la Cuțite! Mamaia Gherghina, „cea mai virală bunică de pe TikTok”, i-a uimit pe cei 3 jurați de la Antena 1: „Simt că întineresc!”)

Un adolescent american s-a desfigurat încercând să-și câștige popularitatea pe TikTok

În ultima perioadă s-au înmulțit îngrijorător de mult cazurile în care tinerii își riscă viața pentru a duce la bun sfârșit provocări lansate prin intermediul TiTok.

Este și cazul lui Mason Dark, un adolescent de 16 ani din statul Carolina de Nord, din Statele Unite ale Americii. Mai exact, mai mulți tineri din orașul Wake Forest, printre care și Mason, au luat parte la o provocare pe TikTok, în care  foloseau aerosoli inflamabili pentru a crea aruncătoare de flăcări în miniatură. Cu ajutorul unui spray și a unei brichete, adolescenții au improvizat o torță. Din păcate, la un moment dat s-a produs o explozie puternică iar mai mulți dintre tineri au suferit arsuri grave, a anunțat NYPost.com. În urma deflagrației, Mason Dark a suferit arsuri pe aproape 80% din suprafața corpului. El a fost transportat de urgență la spital, unde este internat și acum în stare gravă.

Din păcate, Mason a mai făcut un gest total neinspirat după explozie. Îngrozit de focul care-l cuprinsese, adolescentul a sărit într-un râu aflat în apropiere pentru a-și calma arsurile. Din cauza apei de râu el prezintă acum un risc ridicat de infecție.

Mama tânărului este în stare de șoc. „Fiul meu este de nerecunoscut”

Mama lui Mason a rememorat momentul exploziei, pe care a auzit-o din casă. Femeia este în stare de șoc și nu se poate împăca cu situația dramatică în care se află acum fiul ei.

„Cu toții au auzit o explozie mare. Apoi Mason a ieșit în fugă și și-a dat jos cămașa. Fiul meu este de nerecunoscut. De nerecunoscut”, a declarat Holli Dark.

Acest incident dramatic vine la scurt timp de la o altă tragedie produsă în urma unei provocări stupide. La finalul lunii aprilie, un adolescent de 13 ani din Ohio a murit după ce a înghițit mai multe pastile pentru alergii, din dorința de a duce la bun sfârșit provocarea lansată pe TikTok.

(NU RATA: Povestea cutremurătoare de viață a lui Nadin, tânărul cioban ajuns idol pe TikTok: A fost abandonat la orfelinat de tatăl său!)