Smiley de la Jandarmerie! Anunțul făcut public de instituție: „Deși nu are talent la muzică…”

Publicat: 14/11/2018 | 11:44

Toată lumea îl știe pe Smiley așa că artistul nu mai are nevoie de nicio prezentare. Însă… nu se poate spune același lucru și despre Smiley de la Jandarmerie!

Doamnelor și domnilor, Jandarmeria Română a decis să-l prezinte publicului pe… Smiley de la Jandarmerie! Însă apropiații îl știu ca ”Florentin Băloi”, un locotenent din cadrul Detașamentului 6 Corabia. Tânărul se bucură deja de aprecierea unor fani care îl opresc pe stradă pentru a face poze împreună însă… Jandarmeria Română s-a gândit să-l facă și mai cunoscut. (CITEȘTE ȘI: GINA PISTOL A PRIMIT LOVITURA DE GRAȚIE DE LA SMILEY! ARTISTUL A FĂCUT ANUNȚUL-BOMBĂ ÎN DIRECT)

Așa că au încropit un mesaj haios pe care l-au publicat pe contul lor de socializare, alături de o poză cu ”geamănul” său, cântărețul Smiley. Ce-i drept, cei doi ”Smiley” seamănă ca două picături de apă! Cu greu îți poți da seama care-i Smiley artistul și care-i cel de la Jandarmerie. 

”Cine-l cunoaște pe domnul în civil? Nici noi! Acesta a insistat însă să facă poză cu mult mai celebrul locotenent Florentin Băloi sau Smiley de la Jandarmerie. Deși nu are talent la muzică, locotenentul Florentin Băloi din cadrul Detașamentului 6 Corabia este deseori oprit de fani pentru a face poze. Mulți îl întreabă dacă s-a angajat la Jandarmerie. Noi spunem că ar putea cu ușurință să-l înlocuiască pe Smiley în următorul videoclip”, a fost mesajul scris pe pagIna oficială de Facebook a Jandarmeriei Române.

Smiley artistul și Smiley de la Jandarmerie

Smiley, concert extraordinar în orașul său natal

Smiley, pe numele său adevărat Andrei Tiberiu Maria, s-a născut pe 27 iulie 1983, în Piteşti. El este cântăreț, actor, compozitor, producător. Artistul a debutat în carieră ca membru al trupei Simplu. (VEZI ȘI: SMILEY A DAT ÎN JUDECATĂ POLIŢIA LOCALĂ BUCUREȘTI, IAR CEEA CE A URMAT E INCREDIBIL!)

Luni seara, Smiley a susținut un concert extraordinar în orașul natal. Evenimentul muzical face parte din turneul național intitulat ”Confesiune”. Artistul a fost încercat de sentimente puternice, mai ales că de data asta a venit și bunica lui la spectacolul său.

″Întotdeauna am emoţii foarte mari când sunt la Piteşti şi având în vedere că e prima oară când bunica mă vede pe scenă. Ai mei şi-au dorit să cumpere bilet la concertul meu, deşi îţi dai seama că aveam invitaţii pentru familia mea”a spus Smiley.