Sofia Vicoveanca a împlinit 81 de ani. Cum se menține tânără doamna muzicii populare

Publicat: 23/09/2022 | 19:23

Basmul popular ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” pare să i se potrivească și Sofiei Vicoveanca. Pe 23 septembrie, lumea folclorului românesc este în sărbătoare. Sofia Vicoveanca împlinește frumoasa vârstă de 81 de ani, iar colegii săi de breaslă îi transmit cele mai frumoase gânduri. Doamna muzicii populare pare a fi la a doua tinerețe, dar asta și pentru că nu neglijează niciodată rutina sa de frumusețe.

Dincolo de cariera muzicală, cântăreața este pasionată de îngrijirea aspectului său fizic. Nu de mult timp, Sofia Vicoveanca a împărtășit lumii secretul ei de prevenire a ridurilor.

Sofia Vicoveanca, un exemplu de vitalitate, la orice vârstă (Foto: Facebook)

Uleiul de măsline, busuiocul și mierea – secretele tenului

Cei ce vor să îi calce pe urme marii artiste trebuie să își aplice pe ten ulei de măsline natural, combinat cu bobițe de busuioc. Ulterior, se aplică miere, cu ajutorul căreia este obținută o piele luminoasă și complet hidratată.

(VEZI ȘI: SOFIA VICOVEANCA, AMINTIRI EMOȚIONANTE DIN CĂSNICIA CU SOȚUL DECEDAT: “AM AVUT O RELAȚIE TARE FAINĂ…”)

Datorită meseriei de artist, Sofia Vicoveanca s-a preocupat întreaga viață să arate bine. Ritualul de frumusețe al interpretei de muzică populară include bineînțeles și părul. Sofia Vicoveanca a dezvăluit un truc foarte rapid pentru menținerea sănătății părului, iar ingredientele sunt ușor de găsit în comerț.

Oul este principalul produs pe care îl folosește artista pentru păr, în combinație cu diferite uleiuri esențiale, precum cel de ricin sau cel de argan.

„Cu aceste trucuri mă mențin de ani de zile”

Măștile preferate ale Sofiei Vicoveanca stau la îndemâna oricui și pare că au rezultate garantate. Atât glasul, cât și modestia de care a dat dovadă pe tot parcrusul evoluției sale muzicale au situat-o pe marea artistă la un nivel la care multe tinere talente doar visează.

„De câțiva ani mă dau pe față cu ulei de măsline de la producător, nu din comerț. Eu pun în uleiul de măsline extravirgin busuioc de la Bobotează.

După ce ai tamponat ușor fața cu uleiul cu busuioc, se pune un strat de miere lichidă și se stă cu ea cel puțin 30 de minute. Pentru păr eu mai folosesc gălbenuș de ou. Cu aceste trucuri mă mențin de ani de zile”, a povestit Sofia Vicoveanca pentru Fanatik.

This browser does not support the video element.