Specialiștii avertizează că noul coronovirus nu se transmite doar prin strănut și tuse. La ce concluzie au ajuns

Publicat: 03/04/2020 | 10:48
PAȘAPOARTELE de IMUNITATE, ideea inedită pentru a ieși din criza provocată de coronavirus

Specialiștii încearcă să ”citească” noul coronavirus și, firește, modalitatea de transmitere a virusului ridică, încă, numeroase semne de întrebare. COVID-19 rămâne mai multe zile pe suprafețe, în funcție de natura acestora, medicii au tras semnale de alarmă referitoare la butoanele lifturilor sau barele de susținere din mijloacele de transport în comun, însă pe primul loc se află strănutul și tusea.

Tocmai de aceea este imperios necesară distanțarea socială în această perioadă, iar oamenii sunt sfătuiți să nu se apropie la mai puțin de 1,5 metri unul de celălalt. Totuși, cercetătorii au ajuns și la o altă concluzie alarmantă, iar asta ar trebui să ne pună serios pe gînduri. Potrivit ultimelor informații, COVID-19 poate infecta și prin vorbire sau chiar… respirație. Ceea ce se traduce prin aceea că apropierea dintre două persoane este cu atât mai riscantă.

Dr. Harvey Fineberg – preşedintele comitetului din National Academy of Sciences, a declarat pentru CNN că va începe să folosească o mască atunci când va merge la cumpărături. „Nu voi purta o mască chirurgicală, pentru că medicii au nevoie de acestea, dar am un batic pe care este posibil să îl port. Sau am o cagulă. Am câteva opţiuni”, a declarat fostul decan al Harvard School of Public Health.

(CITEȘTE ȘI: CE PAGUBE VA PRODUCE ACTUALA CRIZĂ ȘI CÂND VA LUA SFÂRȘIT ACEASTA. UN PSIHOLOG CELEBRU, DEVENIT, ÎNTRE TIMP, ȘI ASTROLOG A FĂCUT PUBLIC TOTUL!)

Harvey Fineberg a mai spus că „există posibilitatea ca noul coronavirus să poată fi transmis prin bioaerosoli generaţi direct prin expiraţia pacienţilor”. Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor a precizat, anterior acestei declarații, că transmiterea virusului este posibilă de la om la om când atunci când două persoane se află la mai puţin de 2 metri distanţă, prin stropi de respiraţie produşi atunci când persoana infectată strănută sau tuşeşte”.

(VEZI ȘI AICI: ANUNȚUL FĂCUT DE UN MEDIC DE LA SUCEAVA CARE S-A VINDECAT DE COVID-19. “AM FĂCUT UN JURĂMÂNT! EU CRED CĂ…”)