Anunțul făcut de un medic de la Suceava care s-a vindecat de COVID-19. “Am făcut un jurământ! Eu cred că…”

Anunțul făcut de un medic de la Suceava care s-a vindecat de COVID-19. “Am făcut un jurământ! Eu cred că...”

Monica Terteliu, unul dintre primii medici de la Suceava infectați cu COVID-19, s-a vindecat! Cadrul medical așteaptă un nou test negativ, după care se va externa și va reveni la muncă, în prima linie, pentru a-și ajuta colegii și pacienții.

VEZI AICI: MARE ATENȚIE, ROMÂNI! COVID-19 A SUFERIT MUTAȚII. BOALA POATE REZISTA ÎN ORGANISM PÂNĂ LA 49 DE ZILE

„Eu sunt medic de boli infecțioase şi am fost printre primii diagnosticați, motiv pentru care am rămas în izolare. Inițial am avut o formă ușoară, apoi am avut nevoie de internare însă nu consider că am avut o formă gravă. Mă simt bine, refăcută şi de abia aștept să ajung din nou la spital să pot să-mi ajut colegii și pacienții.

COVID-19. A MURIT un cunoscut chitarist de jazz. Era chemat frecvent la Casa Albă FOTO

Tot timpul am fost alături de colegii mei și am stat în telefon, atât cât am putut, minim 12 ore pe zi pentru a-mi ajuta colegii de la celelalte specialități care ne-au suplinit. Am făcut munca aceasta deoarece eu ca medic am făcut un jurământ. Aceasta este menirea mea, chiar dacă în anumite condiții înseamnă să treci prin boală. A fost o perioadă foarte stresantă, dar gândul că pot ajuta chiar și de departe m-a ajutat să trec mai ușor.

NU RATA: O NOUĂ TEORIE A CONSPIRAȚIEI CAPĂTĂ PROPORȚII! CINE ESTE CEL CARE A CREAT CORONAVIRUSUL ȘI CUM S-AR FI PRODUS PRIMA INFECȚIE UMANĂ

Așteptăm noi reglementări, noi fiind cazuri ușoare și conform legii vrem să ne întoarcem la muncă. Mă refer la personalul sanitar, toți au depus eforturi uriașe pentru a salva ceea ce se poate salva.

Eu cred că în acest moment ar trebui să se pună accent pe faptul că trebuie să avem condiții sigure de muncă. Noi asta ne dorim. Vrem să trecem cu bine și să salvam cât mai mulți pacienți„, a spus medicul de la Suceava.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!