Ștefan Stan a zăpăcit-o pe Bianca, iubita lui: ”Dacă ai să umbli tot timpul dezbrăcată prin casă…” VIDEO

Publicat: 11/04/2018 | 17:32

Ștefan Stan este îndrăgostit lulea de Bianca, tânăra care l-a îmblânzit pe cuceritorul câștigător al primei ediții ”Vocea României”! Relația durează de mai bine de un an și jumătate, ”cea mai lungă”, după cum a dezvăluit chiar artistul, pentru CANCAN.RO. Iar Ștefănel are gânduri serioase cu Bianca, de altfel, a și cerut-o de curând de soție.

Mai mult, pentru a-i arăta dragostea pe care i-o poartă, Ștefan Stan a ”compus” o adevărată poveste de iubire, rânduri în care a spus tot ce simte și, mai mult, în care-i mulțumește pentru felul în care se comportă cu el, că este înțelegătoare și îi oferă dragoste necondiționată.

CITEȘTE ȘI: ȘTEFAN STAN E DECIS SĂ SE ÎNSOARE CU ”PĂPUȘA”: ”O IAU DE NEVASTĂ…”

”S-a întâmplat acum ceva vreme să cunosc o femeie frumoasă. Sper că nu te superi că le povestesc prietenilor despre tine, femeie frumoasă.

Prima impresie contează doar atunci când nu există piedici, atunci când ai putea spune tot ceea ce simți și ești crezut. Când ai impresia că o cunoști de mii de ani, că toată viața nu a existat nimeni și nimic care să te completeze atât de mult. Să-ți dorești să-i spui toată viața și să nu fii judecat pentru pricipiile pe care le ai și pentru obiceiurile cu care timpul te-a acomodat. Este frumos când îți povestește despre dezamăgirile ei și te regăsești și tu, însă nu vrei să-i recunoști că și tu ești la fel. Ți-o dorești atât de mult, încât o minți că tu ești altfel.

CITEȘTE ȘI: ȘTEFAN STAN NE-A POVESTIT CUM A AJUNS SĂ ”CERȘEASCĂ” LA LONDRA

Cred că am ajuns să acceptăm o relație alături de cineva unde există acele reguli pe care eu personal nu mi le doresc. Nu-mi doresc să fac un compromis pentru nimeni, îmi doresc să fiu eu și să nu fiu nevoit să joc un rol într-o relație. Nu-mi doresc să-ți ofer toată atenția doar ție și să uit de mine. Îmi doresc să-ți ofer doar ceea ce simt. Nu aș vrea niciodată să formăm un “unu”, atâta timp cât noi suntem doi diferiți care se completează. Mi-aș dori chiar și atunci când cineva îți spune că am greșit, să crezi ceea ce spun eu și nu ce-ți spun alții. Să lupți cot la cot cu mine, să putem depăși momentele de monotonie sau de neajunsuri. Nu vreau să îmi accepți obiceiurile, vreau să te obișnuiești cu ele așa cum o fac și eu….după cum mi-ai spus de prima dată “nimeni nu este perfect”.

Îmi doresc să fac dragoste cu tine, însă nu vreau să fac concurs. Vreau să rămân în sfera aceea de dorință și de iubire fără bariere. Apropo, dacă ai să umbli tot timpul dezbrăcată prin casă, dorința mea va dispărea și asta nu pentru că nu te mai iubesc sau am pe altcineva, ci ochii mei se obișnuiesc cu frumusețea ta. Îți mulțumesc că ai încredere în mine și nu îmi ceri socoteală atunci când vin târziu acasă și îți faci doar griji dacă sunt bine. Îți mulțumesc că atunci când ieși cu fetele în oraș revii acasă la o ora rezonabilă, nefiind nevoit să-mi fac griji că ai pățit ceva. Știu că ne putem înșela în fiecare minut, din curiozitate sau pentru că așa suntem noi, dar mă bucur că nu o facem, deoarece ne dorim mai mult decât o relație…ne dorim o viață.

Ce frumoasă ești atunci când te trezești dimineața și zâmbești în timp ce îți bei cafeaua spunându-mi că a fost o seară interesantă. Ce frumoasă ești…!”, este mesajul de mulțumire al lui Ștefan pentru iubita lui, Bianca.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult