Surpriză de proporții cu două săptămâni înainte de încheierea filmărilor show-ului de la Antena 1! Primele echipe eliminate de la Asia Express

Publicat: 13/04/2024 | 23:40

Atențiune, populație, informațiile pe care CANCAN.RO urmează să vi le prezinte în exclusivitate constituie spoilere despre noul sezon al emisiunii Asia Express. Nu e ca și cum s-ar întâmpla asta în premieră, dar pentru fanii fenomenului am zis să nu fie cu supărare. În cealaltă tabără, însă, ar putea fi încadrați cititorii avizi de informație mondenă, iar noi pe ei îi servim cu ponturi de ultim moment.

Acestea fiind zise, într-o introducere amplă, CANCAN.RO a aflat, cu greu, prin surse bine puse și ascunse, ce echipă a părăsit prima Drumul Zeilor. Mai sunt încă două „formații” despre care există certitudinea că nu au reușit accederea către etapele finale. Nu de alta, dar mai sunt aproximativ 14 zile de filmări pe continentul asiatic.

( NU RATA: IRINA FODOR, LA UN PAS DE ACCIDENT ÎN ASIA EXPRESS. CE A PUTUT SĂ PĂȚEASCĂ PREZENTATOAREA TV: ”AM FOST NOROCOȘI” )

Betty Salam și Cătălin Vișănescu s-au întors primii din Asia Express (Foto: Instagram)

Betty Salam și Cătălin Vișănescu constituie prima echipă ieșită din aventura Asia Express

La start au fost nouă perechi pe care tot CANCAN.RO vi le-a prezentat înainte să fie anunțate de Antena 1. Combatanții au fost aleși pe sprânceană, după tipologie și capacitatea de a produce conținut valoros. Mona Segall și echipa sa nu au făcut rabat de la calitatea ce i-a consacrat, prin urmare, în competiție au fost aduse nume grele.

Victor Slav și Selina fac parte din categoria celor întorși în România înainte de „termen” (Foto: Instagram)

Unele echipe par să se fi acomodat mai bine cu ideea de concurs, pe când altele au clacat foarte rapid. Betty Salam și Cătălin Vișănescu au fost primii întorși în România, susțin sursele noastre. Ca în orice întrecere, unii sunt câștigători, alții învinși, dacă ar fi să parafrazăm un mare filozof din fotbal.

( CITEȘTE ȘI: DE CE ÎI ESTE GROAZĂ LUI BETTY SALAM LA ASIA EXPRESS! MI-E FRICĂ!” MESAJUL PENTRU FLORIN SALAM )

Victor Slav și Carmen Negoiță continuă șirul vedetelor eliminate de pe Drumul Zeilor

Tot printr-o analogie cu limbajul din lumea sportului rege, vă informăm că următoarele două echipe nu sunt cunoscute a fi ieșit din competiție în ordinea „numerelor de pe tricou”. Adică există certitudinea că nu au ajuns până în finală, dar orânduirea difuzării eliminărilor este una încă nedeterminată exact. Așadar, Victor Slav, alături de Selina și Carmen Negoiță, acompaniată de sora sa, nu au reușit să se impună în cadrul show-ului, zburând mai devreme acasă, către plaiurile natale.

Carmen Negoiță și sora sa nu au prins etapele finale din show-ul Asia Express, sezonul șapte (Foto: Instagram)

E drept, mai toți cei întrebați de-a lungul timpului i-au dat câștigători pe Adi Nartea și Cosmin Vîjeu. Rămâne de văzut dacă va fi așa, revenim cu detalii, predând legătura peste mări și țări. Nu de alta, dar aventura Asia Express continuă!

( ACCESEAZĂ ȘI: SINGURUL INTERVIU CU ADI NARTEA ȘI PARTENERUL LUI DIN SHOW-UL DE LA ANTENA 1! CUM L-A ”ZGUDUIT” ASIA EXPRESS: ”MĂ AJUTĂ PLÂNSUL!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult