Suspensorul lui Elvis Presley a fost scos la licitație! Cum arată extravaganta piesa și de la ce sumă se pornește

Publicat: 28/05/2020 | 20:36

Un obiect ce a aparținut celebrului cântăreț Elvis Presley a fost scos la licitație. Fanii marelui artist Presley vor putea achiziționa un suspensor cu pietre prețioase, pe care acesta l-a purtate de nenumărate ori.

Dortorii pot să achiziționeze extravgantulu obiect, iar suma de la care va porni licitația este de 30.000 de lire sterline, scrie Sky News. Suspensorul  a fost creat de un fan al vedetei și a ajuns mai târziu la Jimmy Velvet, un cântăreț care a deschis un muzeu în memoria lui Elvis, la Memphis. (CITEȘTE ȘI: RAED ARAFAT, NOI PRECIZĂRI DESPRE MĂSURILE DE RELAXARE CE ÎNCEP LA DATA DE 1 IUNIE. „MĂSURA IZOLĂRII LA DOMICILIU RĂMÂNE ÎN VIGOARE PENTRU CEI CARE SE ÎNTORC ÎN ȚARĂ”)

Se pare că, Elvis Presley ar fi purtat de mai multe ori suspensorul în timp ce făcea sport, în anii 1970. „Este extravagant, este absurd, este absolut Elvis”, a declarat Daniel Wade, managerul firmei din Bristol, Paul Fraser Collectibles, care scoate obiectul la vânzare.

Ce alte obiecte o să mai fie prezente la licitație

La aceeași licitație, doritorii pot să găsească mai multe lucruri ce au aparținu unor personalități celebre. O altă piesă centrală este reprezentată de o șuviță de pare a lui Marilyn Monroe. Pentru a achiziționa această piesă, fanii trebuie să scoată din buzunar destul de mulți bani, prețul de pornire pentru suvița de păr fiind de 250.000 de lire. (VEZI ȘI: MARGHERITA DIN CLEJANI ȘOCHEAZĂ DIN NOU! DUPĂ CE A PRODUS UN ACCIDENT ÎN CAPITALĂ, ARTISTA ÎNJURĂ CA LA UȘA CORTULUI, PE REȚELELE DE SOCIALIZARE: „ÎMI BAG…”)

Șuvița de păr a fost păstrată de fosta coafeză a acesteia, care susține că a tăiat-o în 1962, exact în noaptea în care a Marilyn Monroe i-a cântat “Happy Birthday Mr. President” lui John F. Kennedy.

O altă piesă de rezistență este reprezentată de bolul, furculița și două linguri care i-au aparținut lui Mahatma Gandhi. La aceeași licitașie mai poate fi găsit și un combinezon de astronaut purtat de Neil Armstrong.