Titi Aur, declarații cutremurătoare despre accidentul provocat de Mario Iorgulescu: “Maşina ucide, e o armă dacă nu e condusă corect”

Publicat: 10/09/2019 | 09:13

Titi Aur, unul dintre cei mai experimentați specialiști auto din România, a făcut declarații cutremurătoare despre accidentul provocat de Mario Iorgulescu. Fostul pilot de raliuri a tras un semnal de alarmă și a spus că maşinile performante şi scumpe dau şoferului o senzaţie de siguranţă pe care, în realitate, nu o are şi că e nevoie ca şoferii să conducă cu prudenţă, defensiv, chiar şi atunci când se află la volanul unei maşini puternice şi performante.

Citește și: Imagini șocante cu momentul accidentului produs de Mario Iorgulescu! ”Gonea” ca o rachetă!

Titi Aur, declarații cutremurătoare despre accidentul provocat de Mario Iorgulescu

Multiplu campion la întreceri de raliuri la nivel național și internațional, Titi Aur a vorbit în cadrul unui interviu despre tragedia provocată de Mario Iorgulescu. Vă reamintim că în urma accidentului rutier, fiul preşedintelui LPF a fost grav rănit, iar șoferul care se afla la volanul autoturismului său a murit pe loc în urma impactului devastator.

Citește și: Un martor aruncă bomba! Ce ar fi făcut Mario Iorgulescu imediat după accident! A coborât din mașină și…

“Acest accident demonstrează încă o dată că maşina devine o armă dacă nu e condusă, exploatată corect. În acea zonă e vorba de 50 la ora viteză şi cu siguranţă, în acest caz impactul a fost la viteză mult mai mare. Nu ştiu care maşină a avut viteză mai mare, dacă maşina condusă de Mario Iorgulescu a intrat pe contrasens se demonstrează că era vinovatul. Nu ştiu cu ce viteză mergea sau ce viteză avea cealaltă maşina, dar un astfel de impact nu poate fi dacă ambele aveau 50 la ora şi ar mai şi frânat. Ar fi fost un impact dar cu consecinţe mult mai mici. Dacă maşinile ar fi avut viteza regulamentară, cel putin maşina condusă de Mario, te protejează, poti să ai nişte leziuni, dar scapi cu viaţă dacă impactul ar fi fost până în 50 de kilometri la ora. Până în 60, o maşina te poate proteja.

Din păcate, teribilismul, aventura, dar mai ales că cei de la volan nu conştientizeaza la ce pericol se expun, indiferent de motive: că vrea să-şi testeze masina, că o fi fost sub influenţa unor substanţe sau nu, indiferent care dintre cei 2 conducători, efectele sunt dezastruoase. Singurul lucru care ne poate salva în astfel de situaţii e să facem în aşa fel încât majoritatea, daca nu toţi conducătorii, să conştientizeze la ce pericol se expun când se urcă la volan. Maşina ucide, e o armă dacă nu e condusă corect. În acea zona stă poliţia tocmai pentru a preveni, e o şosea largă, îţi dă senzaţia că eşti în siguranţă. A fost neşansa, pentru că dacă l-ar fi oprit poliţia, ar fi fost consecinţe mici. Bănuiesc că mergea cu viteza foarte mare.

Maşinile noi, scumpe, puternice sunt interesante şi te protejează cât timp le conduci în limitele legale. Pericolul pe care îl prezintă astfel de maşini, cel de la volan, odată urcat la volanul unei maşini foarte performanțe, ai senzaţia că ai totul sub control şi la viteze ridicate maşina te salvează din foarte multe situaţii. Au sisteme de control care te ajută. Mai mult, fiind foarte silenţioasa şi, în acelaşi timp foarte performantă, nu-ţi dă senzaţia de viteză şi atunci, spus aşa, în jargon, „iei ţeapă”. Adică cel de la volan crede că viteza este mică, nu se mai uita pe vitezometru şi la viteze de 130-140 de kilometri pe oră ai senzaţia că stai pe loc. Sau exagerez, ai senzaţia că nu mergi atât de tare. Mai mult, maşina frânând foarte bine, accelerând foarte bine şi având acea ţinută de drum impecabilă, perfectă, orice maşină nu numai acest model de maşină, maşinile performanțe, scumpe, îl fac pe cel de la volan sa aibă încredere foarte mare, dar totul se petrece la viteza foarte mare.

Altfel spus, dacă mergi cu un Aro, de pe timpuri, sau cu un Oltcit sau cu o Dacie de-aia, modelul vechi, de care avea tata, de pe timpuri, la 50, la 60, 70 la ora ai senzaţia că ai viteză mare. Nu ai cum să ajungi la viteze mari. Când te urci într-o maşină performantă şi eşti şi mai tânăr şi mai nebunatic şi mai dornic de aventură, dar se întâmplă, să zic, şi pentru persoane mai în vârstă, atunci senzaţia e că ai totul sub control. Dacă nu înţelegi ce fac sistemele, nu treci prin programe de pregătire, atunci te expui la pericolul de a trece peste o limită peste care fizia îşi spune cuvântul. Impulsul e cel care dă efectul. Ai masă mare sau viteză mare, se înmulţeşte masa cu viteza. Indiferent care e masa maşinii, când ai viteză, ai impuls, inerţie mare, ceea ce înseamnă efecte după cum se vede”, a declarat Titi Aur în cadrul unei intervenții telefonice la Digi 24.

Alina Dragusin